Tehnicianul Marius Lăcătuş, anunţat de finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, ca fiind noul antrenor al echipei din Bulevardul Ghencea, a declarat, duminică seară, că speră ca la formaţia bucureşteană să nu fie "mantaua de vreme rea" şi după două-trei etape să plece.
"Am avut o discuţie cu Gigi. Eu am spus demult că de fiecare dată când se apelează la serviciile mele voi răspunde prezent. Depinde şi de circumstanţe. Eu plecasem cu un gând la drum, dar în momentul în care s-a apelat la mine am observat ce se întâmplă şi nu am putut refuza. Tot ce va depinde de mine voi face, dar asta nu înseamnă că dacă vine Lăcătuş se va rezolva totul. I-am spus că sper să nu fiu mantaua de vreme rea şi după două-trei etape să plec. Vom trage la linie la finalul campionatului şi dacă sunt rezultate vom continua. Nu am convingerea că voi rămâne până la final. Eu nu mi-am îndepărtat suporterii niciodată. Sper să nu-i aduc în situaţia de a-i determina să strige demisia pentru că vă daţi seama ce ar însemna pentru mine. Este o bucurie că mă întorc la Steaua. Jucătorii trebuie să fie fiare, nu eu. Eu voi încerca să-i determin să aibă o atitudine pozitivă", a spus Marius Lăcătuş.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, că Marius Lăcătuş este noul antrenor al echipei din Bulevardul Ghencea, el urmând să se afle pe banca tehnică până la finalul actualei ediţii a Ligii I. Echipa bucureşteană a fost pregătită în ultimele zile de antrenorul interimar Eduard Iordănescu, după demisia tehnicianului Ilie Dumitrescu, la începutul acestei săptămâni.
Marius Lăcătuş a mai antrenat Steaua în două rânduri, între 2007-2008 şi în 2009. Anul trecut, el a antrenat formaţia FC Vaslui, iar la finalul campionatului a plecat în Spania.