Antrenorul echipei naţionale de tineret a Angliei, Stuart Pearce, a declarat că atât formaţia sa, cât şi reprezentativa României, care se vor confrunta în barajul pentru participarea la Campionatul European Under 21, sunt disperate să ajungă la turneul final.
"Spiritul de echipă a fost bun în acest sezon şi rezultatele au fost mulţumitoare. Acum vom juca în play-off după presiunea meciurilor din ultimele luni şi cred că jucătorii sunt conectaţi la importanţa partidei cu România. Totul se va decide pe teren acum. România va fi ca noi, va dori să ajungă cu disperare la turneul final. Va fi un meci interesant", a spus Pearce, pentru site-ul oficial al federaţiei engleze.
El consideră că în meciul din Anglia, jucătorii antrenaţi de Emil Săndoi vor folosi arma contraatacului. "România va fi o echipă care se va baza pe contraatac, foarte incisivă şi foarte rapidă. Vor încerca să evolueze cu mingi lungi, în spatele apărării, încă de la început. Este o echipă cu o posesie şi o tehnică bună", a mai spus tehnicianul englez.
Pearce este conştient de forma bună prin care trece reprezentativa de tineret a României. "Au demonstrat cât sunt de buni în grupa lor. Din punct de vedere al defensivei, au avut o singură sincopă, cu Letonia, când au pierdut cu 5-1, dar au câştigat opt din nouă meciuri apoi. Asta spune ceva despre ei", a menţionat Stuart Pearce.
Tehnicianul englez se bazează pe suportul fanilor la meciul de pe teren propriu. "Sunt sigur că vor veni destui spectatori care să ne susţină la Norwich, aşa cum au făcut-o şi în trecut. Sunt suporteri pasionaţi acolo, iar echipa locală trece printr-o perioadă bună", a explicat Pearce.
Echipa naţională de tineret a României va juca împotriva selecţionatei similare a Angliei play-off-ul de calificare la Campionatul European "Under 21", ediţia 2009-2011. Meciurile vor avea loc la 8 octombrie-turul (la Norwich) şi la 12 octombrie - returul (la Botoşani).