Mijlocaşul stelist Mihai Răduţ a declarat că pentru echipa naţională de tineret a României ar fi bun un meci egal în meciul tur cu Anglia, dar cu condiţia ca formaţia pregătită de Emil Săndoi să înscrie.
"Suntem pregătiţi. Este o dublă foarte importantă din care trebuie să ieşim învingători. Suntem montaţi să ne calificăm, pentru că suntem în faţa unei performanţe mari. Anglia este o echipă puternică în Europa, dar sperăm să ne calificăm. Ar fi bun un egal în Anglia, dar cu condiţia să marcăm. Ne-au încurajat şi jucătorii de la naţionala mare", a spus Răduţ.
Mijlocaşul Andrei Ionescu consideră că naţionala de tineret a României poate face faţă reprezentativei Angliei: "Pentru noi este unul dintre cele mai importante meciuri. Avem o echipă bună şi cred că putem să le facem faţă englezilor. Ei sunt favoriţi, au jucători dintr-un campionat puternic, dar şi noi avem şansa noastră. Nu ne este frică, avem şi noi valoare. Am avut reuşite până acum, sperăm să continuăm cu o calificare".
Echipa naţională de tineret a României a efectuat, marţi după-amiază, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, ultimul antrenament înaintea plecării spre Anglia.
Echipa naţională de tineret a României va juca împotriva selecţionatei similare a Angliei play-off-ul de calificare la Campionatul European "Under 21", ediţia 2009-2011. Meciurile vor avea loc vineri - turul (la Norwich) şi la 12 octombrie - returul (la Botoşani).