Antrenorul echipei ACSMU Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, într-o conferinţă de presă, că fundaşul Adrian Ilie a refuzat să vină la gruparea din Dealul Copoului pentru un salariu lunar de 1.500 de euro, în condiţiile în care nu joacă la nicio formaţie.
"Am vrut să-l aduc pe Adrian Ilie la echipă, chiar dacă unii s-au opus. Sincer, m-a şocat atitudinea lui Adrian Ilie. Adică eu vreau să-i dau o mână de ajutor, iar el îmi spune că nu vine pentru un salariu de 1.500 de euro lunar. Nici nu ştiu ce să cred. Adrian Ilie a refuzat Iaşiul din prostie sau din infatuare. Cum să refuzi o asemenea ofertă când tu nu ai echipă la care să joci, iar salariul mediu la Poli e de 1.000 de euro. Şi să mai spună cineva ceva de jucătorii locali. Aceasta este o lozincă depăşită de 400 de ani. Păi ce ar face, de exemplu, Chelsea dacă ar trebui să meargă pe jucători locali? Numai românii au rămas îndobitociţi de astfel de lozinci", a spus Ionuţ Popa.
Adrian Ilie are 29 de ani, evoluează pe postul de fundaş central şi a jucat de-a lungul carierei la Poli Iaşi (2002-2006, 2008-2010), Poli Timişoara (2006-2007) şi Jiul Petroşani (2007-2008).
Meciul Franţa - România va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, în Grupa D de calificare la Euro 2012, şi va fi transmis în direct de ProTV şi pe www.sport.ro.