Fundaşul echipei sub 21 de ani a Angliei, Chris Smalling (Manchester United), a declarat, luni, că reprezentativa "Albionului" are un avantaj solid după victoria cu 2-1 de la Norwich în faţa României, în barajul de calificare la CE 2011, şi poate să nu primească gol în partida de la Botoşani.
Smalling, care a marcat primul gol pentru reprezentativa Angliei în partida disputată, vineri, la Norwich, speră ca echipa sa să reuşească să se califice la turneul final programat anul viitor în Danemarca, informează presa engleză.
"Suntem doar la jumătatea drumului care, sperăm, să ne ducă în Danemarca. Echipa României nu a primit multe goluri în ultima perioadă, dar nici noi. Golul primit în meciul cu România a fost primul pe care l-am încasat de când joc împreună cu Phil Jones în apărare. A fost totuşi şi un gol norocos. Sperăm să păstrăm poarta intactă în meciul cu România. Am jucat bine în ultimele meciuri şi rămânem încrezători să ne atingem obiectivul final şi să jucăm la turneul din vară, deoarece aceasta este o şansă unică în viaţă pentru mulţi dintre noi", a spus Smalling.
Reprezentativa de tineret a României a fost învinsă, vineri, pe stadionul Carrow Road din Norwich,
cu scorul de 2-1 (0-0), de selecţionata similară a Angliei, în manşa tur a play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European "Under 21", ediţia 2009-2011. Golurile englezilor au fost marcate de Jordan Henderson '63 şi Chris Smalling '83, în timp ce pentru România a punctat Ioan Hora '71.
Partida România - Anglia, contând pentru returul barajului de calificare la turneul final al Campionatului European din Danemarca, se va disputa, marţi, cu începere de la ora 14.30, la Botoşani.