Vânzarea clubului englez de fotbal Liverpool riscă să intre în impas după ce marţi a apărut un nou candidat la cumpărarea echipei, un miliardar singaporez, chiar în aceeaşi zi în care justiţia analiza diferendul dintre creditorii clubului şi actualii proprietari.
Afacerea părea a se limita până în acest moment la o luptă între Royal Bank of Scotland (RBS), căreia clubul trebuie să-i returneze suma de 237 de milioane de lire sterline până vineri, şi perechea Tom Hick şi George Gillett, proprietarii miticului club englez de trei ani.
Consiliul de administraţie al clubului şi preşedintele său, Martin Broughton, instalat în luna aprilie de RBS cu scopul tocmai de a găsi un cumpărător, au acceptat miercurea trecută o ofertă de 300 de milioane de lire sterline de la New England Sport Ventures, consorţiul unui alt om de afaceri american, John W. Henry, deja proprietar al clubului de baseball Red Sox din Boston. Însă actualii proprietari consideră oferta insuficientă şi au încercat să împiedice vânzarea procedând la demiterea din funcţii a doi dintre cinci membri din consiliul de administraţie pentru a recupera majoritatea.
Această manevră este contestată de RBS în faţa justiţiei, care afirmă că există o clauză în acordul încheiat cu proprietarii în primăvara trecută, însă Hicks şi Gillett neagă existenţa acesteia.
Înalta Curte din Londra urmează să se pronunţe în acest caz.