Comitetul de apel al UEFA va analiza pe 12 noiembrie recursul prezentat de FC Barcelona împotriva suspendării de două meciuri a portarului Jose Manuel Pinto, pentru conduită nesportivă gravă în partida cu FC Copenhaga (2-0) din Liga Campionilor, anunţă EFE.
Pinto a fost suspendat pe 29 octombrie de comitetul de disciplină al UEFA, pentru că în meciul cu FC Copenhaga a imitat fluierul arbitrului, ca să oprească un adversar din drumul spre gol.
Pinto, care pe 8 noiembrie va împlini 35 de ani, este de obicei portarul de rezervă al Barcei. El a apărat contra campioanei Danemarcei, deoarece titularul Victor Valdes era bolnav.