Steaua Bucureşti a învins formaţia olandeză FC Utrecht cu scorul de 3-1 (1-1), joi seara, în Capitală, în etapa a patra a Grupei K din Europa League. Steaua s-a impus prin golurile marcate de Florin Gardoş (29), Bogdan Stancu (52, 53), respectiv Dries Mertens (33), reintrând în cărţile pentru calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
Steliştii au început bine şi au avut o ocazie notabilă în primele secunde de joc, prin Surdu, al cărui şut de la distanţă a fost respins de Vorm (1). Elanul le-a fost tăiat repede, chiar de o parte a propriilor suporteri, care au aruncat cu petarde în teren şi au provocat întreruperea partidei pentru circa două minute.Utrecht a început apoi să acţioneze la poarta lui Tătăruşanu, care l-a blocat pe Mertens (7) şi a respins lovitura de cap a lui van Wolfswinkel (9). Ocaziile au alternat, iar Apostol (8) a tras pe lângă poartă, iar Surdu (10) nu a ajuns la centrarea lui Nicoliţă. Wuytens a tras periculos pe lângă poartă (16), iar Tătăruşanu s-a remarcat din nou la şutul lui Mertens (24).Steaua a deschis scorul în urma unei faze fixe, Gardoş reluând balonul spre poartă, iar Vorm a plonjat cu el dincolo de linia porţii, chiar dacă a prestins că nu: 1-0 (29). Doar patru minute a durat avantajul formaţiei din Ghencea, pentru că Mertens a transformat impecabil o lovitură liberă de la circa 24 de metri (33): 1-1. Până la pauză, Demouge a reluat cu capul spre poartă (45), iar Stancu a tras modest, în braţele lui Vorm (45+2).
Oaspeţii au fost aproape de gol în debutul părţii secunde, după două greşeli în propriul careu comise de Stancu, dar Demouge a tras în blocaj, iar Wuytens a reluat alături (49). Stancu s-a revanşat la scurt timp cu vârf şi îndesat, marcând din apropiere după o pasă a lui Tănase (52) şi imediat din nou la centrarea lui Nicoliţă (53): 3-1.Utrecht a încercat să revină în joc, dar nu a reuşit să îşi creeze prea multe şanse, Tătăruşanu fiind la post la şutul lui Mertens (59), după care van Wolfswinkel (60) a reluat cu capul pe lângă.Steaua a fost privată de un penalty, în urma unui fault asupra lui Surdu (76), iar Tătăruşanu a salvat în faţa lui Mertens (79). Vorm (90+4) a salvat golul la şutul lui Nicoliţă. Steaua a tratat superficial câteva contre care îi puteau mări avantajul de pe tabela de marcaj, dar a reuşit o victorie meritată şi foarte importantă, prima în ultimele 26 de jocuri în grupele cupelor europene, după o pauză de patru ani.Steaua va juca următorul meci pe 2 decembrie, acasă, cu Liverpool.
Steaua Bucureşti - FC Utrecht 3 - 1 (1-1)
Au marcat: 1-0 Florin Gardoş (29), 1-1 Dries Mertens (33), 2-1 Bogdan Stancu (52), 3-1 Bogdan Stancu (53)
Steaua: 12. Tătăruşanu - 18. Martinovici, 6. Gardoş, 23. Alves, 14. Latovlevici - 21. Ricardo, 32. I. Apostol (26. Bicfalvi '46) - 16. Nicoliţă, 28. B. Stancu, 10. Tănase (7. Szekely '83) - 24. Surdu (20. Angelov '87). Antrenor: Marius Lăcătuş.
Utrecht: 1. Vorm - 2. Cornelisse, 17. Schut, 29. Wuytens, 3. Neşu - 7. Duplan (23. Danso '76), 8. Silberbauer, 20. Lensky, 11. Mertens - 9. Van Wolfswinkel, 12. Demouge (47. De Kogel '82). Antrenor: Ton du Chatinier.
Cartonaşe galbene: Nicoliţă '20, Martinovici '38, Ricardo Gomez '21 - Neşu '22, Wuytens '90
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Rusia, condusă la centru de Stanislav Suhina, ajutat la cele două linii de Oleg Tselovalnikov şi Vitaly Drozdov, arbitru de rezervă fiind Evgheni Turbin. Arbitrii suplimentari au fost desemnaţi Eduard Malyi şi Viaceslav Kharlamov.
În primul minut al meciului, arbitrul rus Stanislav Suhina a oprit partida, din cauza unei torţe aruncate din Peluza Sud a arenei "Steaua". Spectatorii de la Peluza Sud au afişat un banner imens cu mesajul: "Astăzi, cortina cade, spectacolul s-a terminat, actorii se retrag în anonimat". Fanii de la Peluza Nord au răspuns şi ei cu mai multe petarde. Meciul a fost întrerupt aproximativ două minute, timp în care au mai fost aruncate o torţă de la Peluza Sud şi una de la Peluza Nord.
Crainicul stadionului a făcut apel la spectatori să înceteze să mai arunce obiecte în teren.
La meciul disputat pe arena din Bulevardul Ghencea au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Marius Lăcătuş: "Sunt mulţumit de modul în care fotbaliştii au abordat meciul. Rezultatul este unul satisfăcător care ne dă speranţe pentru meciurile viitoare, atât în campionat cât şi în Liga Europa. Sperăm să jucăm la fel şi în continuare, cu aceeaşi seriozitate. Este o victorie care ne asigură liniştea pentru următoarele meciuri. Scorul nu contează foarte mult, importantă este maniera în care jucătorii au abordat meciul. Când ai o atitudine pozitivă şi rezultatele vin, iar când noi avem rezultate şi facem spectacol vin şi spectatorii la stadion. Mă bucur că după ruşinea de la Bistriţa suporterii ne-au dat o palmă şi au venit în număr mare să ne susţină. I-am respectat pe cei de Utrecht, au jucători care pot face diferenţa de la mijlocul terenului în sus. Nu a fost deloc un meci uşor".
Gigi Becali: "Şi-au spălat din păcate pe jumătate în această aseară. Dacă vor bate şi în Giuleşti atunci îşi vor spăla total păcatele şi mai vorbim şi de prime. Sunt foarte mulţumit şi mă simt extraordinar după prima victorie în Europa după mult timp. Nu am mai plecat de mult timp fericit de la stadion şi voi avea o noapte liniştită, voi putea să dorm mult mai bine. Dacă vor învinge în Giuleşti, mă duc personal la jucători şi le cer scuze pentru toate greşelile".
Narcis Răducan: "Mă bucur că am rupt acest record negativ. Mă bucur că jucătorii au avut o reacţie după întâlnirea de la Bistriţa. Dacă jucăm mereu ca azi, suntem o echipă valoroasă. Prioritatea noastră acum este să ţinem minte ce a fost bun din meciul ăsta, dar să uităm de euforia victoriei. Urmează două meciuri foarte grele cu Rapid din care sper să ieşim bine".
Helmut Duckadam: "Bine că am reuşit să câştigăm astăzi. Nu mă entuziasmez, trebuie să rămânem realişti, cu picioarele pe pâmânt. Tătăruşanu ne-a ajutat foarte mult, a scos câteva mingi importante, iar Bogdan Stancu a reuşit să facă diferenţa. Am reuşit faze frumoase în această seară. Dacă reuşim să luăm trei puncte cu Liverpool avem şanse mari de calificare. Avem mai multe şanse să batem Liverpool acasă, decât să învingem Napoli la ea acasă. Steaua se poate califica şi cu două egaluri, dar în cazul acesta eşti la mâna rezultatelor. Sperăm ca la meciul cu Liverpool să fie stadionul plin şi suporterii să-i ajute pe jucători. Din păcate există şanse să jucăm meciul cu Liverpool fără spectatori. Sunt unii care nu îşi dau seama că fac rău Stelei prin comportamentul lor".
Iasmin Latovlevici: "Nu ştiu cât de mult ne ajută rezultatul de la Liverpool, însă noi trebuie să ne gândim la jocul nostru şi să lucrăm mai mult. Ne ambiţionează orice fel de atac din afară şi orice critică, vrem să demonstrăm că suntem o echipă de valoare. Ne bucurăm că marchează atât de mult şi trebuie să profităm cât mai mult de valoarea sa".
Florin Gardoş: "Cred că ne-am mai revenit după această victorie şi trebuie să mergem pe aceeaşi linie. Şansele noastre de calificare au crescut. Nu ne gândim doar la egal în următoarele meciuri din Liga Europa, vom merge la victorie şi să dea Dumnezeu să ne calificăm. Sunt sigur că Liverpool se va califica, lupta se dă pentru locul doi. Atmosfera a fost destul de bună, nu mă aşteptam să vină atâta lume şi să ne încurajeze, mai ales după dezastrul de la Bistriţa. Avem un moral mult mai bun pentru partida cu Rapid, apoi va veni meciul din cupă, competiţie în care vrem să mergem cât mai departe. Dar, victoria din această seară nu va rezolva prea multe dacă nu vom reuşi să învingem la Rapid".
Bănel Nicoliţă: "Ne bucurăm foarte mult că am obţinut această victorie în Europa după mult timp şi sperăm să mai câştigăm în continuare. Suntem bucuroşi şi de faptul că l-am făcut pe patronul nostru fericit, iar astăzi am demonstrat că suntem o echipă bună şi ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă. Aveam nevoie de această victorie, pentru că acum vom avea un moral mult mai bun la partida cu Rapid. Criticile din ultima săptămână au fost normale, pentru că nu mi-a ieşit mai nimic în ultimele meciuri. Sper ca o dată cu această victorie să ne revenim şi să jucăm din ce în ce mai bine".
Ricardo Gomez: "Pentru noi este un rezultat foarte bun, echipa a demonstrat că poate merge mai departe în competiţie. Suntem pe un drum bun. Sperăm într-un joc bun şi cu Liverpool, putem să ne gândim la un rezultat bun, pentru că avem o echipă bună. Patronul trebuie să-şi facă datoria lui şi noi pe a noastră. Dacă noi avem rezultate, vor veni şi banii".
Bogdan Stancu: "A fost un meci greu, am întâlnit o echipă bine legată, ambiţioasă, dar noi am fost serioşi şi am făcut un meci bun. Ne-am gândit că dacă vom câştiga vom reintra în cărţile calificării. Vrem să ne calificăm".
Ton du Chatinier: "Am avut destule posibilităţi ca să înscriem. Repriza a doua a fost decisivă pentru rezultatul final. După partida cu Steaua, sperăm ca noi să învingem pe Napoli şi Steaua să câştige cu Liverpool".
Mihăiţă Neşu: "A fost mai greu decât la Utrecht. S-a simtit ca Steaua a jucat în faţa suporterilor: au avut o putere mai mare. Steaua a demonstrat încă o dată că este singura echipa din România care ne face să fim mandri în cupele europene. Liverpool este ca şi calificată. Utrecht a rămas cu sansa cu care a plecat: şansa a 4-a. Le urez multa multa bafta jucătorilor de la Steaua. Îmi pare rau că nu am reusit noi să-i incurcam. Trebuie sa recunoastem că astazi, Steaua a fost mai bună şi mai proaspată decat noi. Noi nu am avut luciditatea necesară pentru a fructifica ocaziile avute".
RomanianSoccer