Candidatura iberică, Spania-Portugalia, şi cea a Angliei sunt mai puţin riscante pentru organizarea Mondialului de fotbal din 2018, potrivit unei aprecieri incluse în informarea individualizată a Federaţiei internaţionale de fotbal cu privire la aspiranţi, document în care se arată că problemele de risc pentru Rusia sunt legate de transport.
Documentul, elaborat de comisia care a vizitat toate ţările candidate, apreciază drept "risc mediu" pentru două aspecte ale candidaturii iberice din partea celor 17 supervizori ai FIFA, acestea referindu-se la probleme legate de stadioane şi instalaţiile pentru loturile echipelor. Pentru celelalte obiective - transport, televiziune, garanţii guvernamentale, documente contractuale şi operativitate generală a stadioanelor, cazare - aprecierea este, ca şi în cazul Angliei, de "risc scăzut".
A patra candidatură pentru 2018, Olanda-Belgia, a primit 9 indicative de risc mediu: cazare, construcţia stadioanelor şi operativitatea acestora, instalaţiile pentru echipe, garanţiile guvernamentale, contractele cu oraşele-gazdă, stadioanele, locuri de antrenament şi aspecte legislative.
La candidaturile pentru CM 2022, cea mai slab notată este cea a Qatarului, care are două aprecieri de "risc înalt", precum şi 8 indicatori de risc mediu, în timp ce Australia, Coreea de Sud şi SUA au doar câte 3 aspecte cu "risc mediu". Japonia are o candidatură cu un indicator mai mult de risc mediu decât acestea.