Francezul Arsene Wenger, antrenorul echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, consideră că sistemul cu 5 arbitri, aplicat în actuala ediţie a Ligii Campionilor, "este complet inutil", dovada reprezentând-o, în opinia sa, chiar meciul pe care "tunarii" l-au pierdut miercuri seara, pe terenul portughezilor de la Sporting Braga (0-2), în cadrul Grupei H a competiţiei.
"Am avut o nouă dovadă că sistemul este complet inutil", a declarat Wenger, care a acuzat mai multe erori de arbitraj comise pe parcursul jocului, printre care acordarea unui cartonaş galben lui Vela, pentru simulare, după ce a fost faultat în careu de Rodriguez.
"Nu pot înţelege de ce jucătorul meu nu a beneficiat de un penalty. Cei cinci arbitri nu sunt o soluţie la problemă. A fost momentul crucial al jocului, iar cartonaşul galben acordat lui Vela rămâne pentru mine un mister", a adăugat Wenger.
Tehnicianul francez a acuzat, totodată, nesancţionarea de către arbitru a numeroaselor faulturi asupra lui Eboue, care a fost nevoit la un moment dat să iasă de pe teren, fără a putea fi înlocuit, pentru a primi îngrijiri medicale. Acela a şi fost, de altfel, momentul în care Matheus a înscris primul gol al lusitanilor.
"Arbitrul a luat decizii surprinzătoare. Este greu de înghiţit aşa ceva", a mai spus managerul lui Arsenal, citat de BBC.
Pentru a fi siguri de calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, londonezii sunt obligaţi să câştige ultimul meci din grupă, programat pe teren propriu împotriva sârbilor de la Partizan Belgrad.