Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a declarat că nu se opune, în principiu, ideii de a schimba perioada de desfăşurare a Cupei Mondiale din anul 2022, încredinţată Qatarului, pentru ca aceasta să se dispute iarna şi nu în timpul verii, în scopul evitării temperaturilor foarte mari din această ţară deşertică.
După o reuniune UEFA care a avut loc vineri, la Praga, Platini a precizat că ar fi uşor să se organizeze turneul final în luna ianuarie şi nu în iunie, aşa cum se derulează în mod obişnuit. "Sunt de acord cu acest lucru, de ce nu? Este posibil", a spus conducătorul forului european.
Platini a recunoscut, totuşi, că schimbarea ar ridica şi o serie de probleme, inclusiv acordarea unei perioade de odihnă, în luna februarie, jucătorilor care vor participa la competiţia respectivă.
Germanul Franz Beckenbauer, care a decis să renunţe, începând de anul viitor, la calitatea sa de membru în Comitetul Executiv al FIFA, este unul dintre cei care s-au exprimat în favoarea acestei schimbări a datei de disputare.
Preşedintele UEFA a apărat, totodată, alegerea Qatarului drept gazdă a CM din 2022, precizând că fotbaliştii au mai jucat în condiţii de căldură extremă şi în 1994, cu ocazia Cupei Mondiale din Statele Unite, la care a participat şi reprezentativa României.