Fundaşul Gabriel Matei, transferat în această iarnă de la Pandurii Târgu-Jiu la Steaua Bucureşti, a declarat că îşi doreşte să câştige titlul şi să joace în Liga Campionilor alături de echipa "roş-albastră".
"Clar, îmi propun cu Steaua să câştigăm titlul şi să ajungem în Liga Campionilor. Acolo este locul celei mai titrate echipe din România la care eu am ajuns în sfârşit. Visul meu a fost să ajung fotbalist şi îmi doream de mic să ajung la Steaua", a spus Matei.
Fotbalistul a semnat un contract pe cinci sezoane cu echipa din Ghencea, însă va juca în tricoul Stelei de-abia din vară. "A fost un sfat al lui Petre Grigoraş şi eu ţin cont de sfaturile dânsului. Aşa este mai bine pentru mine şi am cerut să mai joc o jumătate de an la Pandurii. Am ajuns să semnez cu Steaua datorită seriozităţii şi ambiţiei mele de la antrenamente şi de la meciuri. Mihai Stoica mi-a spus că mă urmărea încă de când jucam la Internaţional Curtea de Argeş, iar acum m-a recomandat lui Gigi Becali. Odată am vorbit la telefon cu Mihai Stoica, înainte de Sărbători, când m-a sunat să mă întrebe ce fac şi nimic mai mult. Nu mă aşteptam să ajung chiar în momentul ăsta la Steaua, însă acum toată familia este fericită pentru mine", a afirmat Matei.
Fundaşul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Gabriel Matei, a semnat un contract pe cinci ani cu Steaua Bucureşti, valabil din iulie 2011, astfel că jucătorul va rămâne în retur la formaţia gorjeană. Matei, în vârstă de 21 de ani, este fundaş dreapta şi a mai evoluat pentru formaţia Internaţional Curtea-de-Argeş.