Daniel Pancu este liber de contract, după ce a renunţat la FC Vaslui şi urmează ca din retur să evolueze la formaţia Rapid Bucureşti.
"Sunt liber de contract, aştept telefonul Rapidului. Cred că mai pot juca un an şi jumătate, fizicul îmi permite. La Vaslui nu m-am adaptat, dar în Giuleşti e exclus să am astfel de probleme", a spus Pancu.
Antrenorul FC Vaslui, Viorel Hizo, consideră că Vasluiul a pierdut un fotbalist important prin plecarea lui Pancu.
"Îmi pare foarte rău că pleacă. Eu îl ştiu de pe vremea când juca la Rapid şi ştiu de ce este în stare. Am încercat să-l fac să se răzgândească, dar decizia era deja luată", a spus Hizo.
Daniel Pancu a jucat cinci partide în tricoul galben-verzilor, toate în campionat.
Lotul echipei FC Vaslui s-a reunit, luni dimineaţă, la stadionul "Municipal" din Vaslui, după cinci săptămâni de pauză.
FC Vaslui va efectua două stagii de pregătire centralizată în această iarnă, unul la Poiana Braşov (18-25 ianuarie) şi unul în Antalya (2-16 februarie).
Viorel Hizo, antrenorul FC Vaslui, susţine că pe perioada celor două cantonamente sunt programate şi opt meciuri de verificare.
Marţi şi miercuri, jucătorii galben-verzi sunt programaţi la vizita medicală, care va avea loc la două clinici din Vaslui şi Iaşi.