Darren Bent, atacantul internaţional englez al echipei de fotbal Sunderland, a semnat un contract pe patru ani şi jumătate cu formaţia Aston Villa, a anunţat clubul de fotbal din Birmingham.
Aston Villa a alocat într-o primă fază 18 milioane de lire sterline pentru a-şi asigura serviciile lui Bent (26 ani), plus un bonus care ar putea ajunge la 6 milioane de lire.
Jucătorul, care îşi exprimase dorinţa de a părăsi actuala sa echipă, locul 6 în clasament, în favoarea lui Aston Villa (locul 17), ar putea debuta pentru noua sa echipă sâmbătă în meciul cu Manchester City.
"Aston Villa este un club mare şi era foarte interesat de serviciile mele, iar eu îmi doream la fel să joc pentru ei. Importanţa şi istoria clubului m-au atras", a declarat Bent.
Darren Bent este al patrulea jucător transferat de la sosirea noului manager, francezul Gerard Houllier. Aston Villa i-a achiziţionat pe francezul Robert Pires, englezul Kyle Walker şi camerunezul Jean II Makoun.