Atacantul Bogdan Stancu a fost transferat de Steaua la formaţia Galatasaray Istanbul pentru suma de 5,6 milioane de euro, jucătorul urmând să primească un salariu total de 7 milioane de euro pentru contractul pe trei ani şi jumătate, informează cotidianul turc Fanatik.
Sursa citată notează că la negocierile ce au avut loc miercuri seară reprezentanţii Stelei au cerut 6 milioane de euro pentru Stancu, însă în urma insistenţelor directorului sportiv Adnan Sezgin au acceptat ca suma să fie redusă la 5,6 milioane de euro.
Sezgin a negociat apoi cu impresarul lui Stancu şi l-a convins pe fotbalist să accepte un contract de 7 milioane de euro pe trei ani şi jumătate.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a lăsat să se înţeleagă că transferul atacantului Bogdan Stancu la gruparea Galatasaray Istanbul este perfectat, urmând a fi anunţat oficial în câteva ore de către reprezentanţi ai clubului turc într-o conferinţă de presă. Becali a menţionat că lui îi vor reveni 3.5 milioane de euro pentru transferul lui Stancu.
În ultima perioadă, Becali a insistat că nu-l va transfera pe Bogdan Stancu de la Steaua măcar până la sfârşitul sezonul. El considera că nu are nicio motivaţie să-l transfere acum pe atacant şi doar verii săi insistă pentru un transfer din această iarnă al lui Stancu.
Joi după-amiază, Bogdan Stancu şi-a luat la revedere de la coechipieri şi a părăsit cantonamentul Stelei din Antalya pentru a merge la Istanbul.
Bogdan Stancu, 23 de ani, a fost transferat de Steaua la începutul sezonului 2008-2009 de la Unirea Urziceni. El a fost deţinut în coproprietate de clubul din Bulevardul Ghencea împreună cu verii Ioan şi Victor Becali, fiecare parte având 50 la sută din drepturile federative ale jucătorului. Atacantul a mai evoluat la formaţiile Dacia Mioveni şi FC Argeş.
Stancu a evoluat în 128 de meciuri în Liga I, reuşind să marcheze de 43 de ori. În cupele europene, el a strâns 22 de prezenţe şi nouă goluri. Stancu a debutat pentru naţionala României în 2010, având cinci apariţii sub tricoul "tricolor" şi un gol marcat.