Mijlocaşul brazilian Olberdam de Oliveira Serra a fost împrumutat de formaţia portugheză Maritimo Funchal la FC Rapid până la sfârşitul sezonului în Liga 1 de fotbal şi se va alătura lotului pe care antrenorul Marius Şumudică îl va deplasa în stagiul din Spania (23 ianuarie-9 februarie).
Olberdam, 25 ani, care va purta tricoul cu nr. 13, acelaşi nr. ca la echipa lusitană, a efectuat deja joi seara un prim antrenament alături de rapidişti, iar vineri dimineaţă a efectuat vizita medicală.
Brazilianul a mai jucat în cariera sa la Sao Goncalo, Corinthians şi sub formă de împrumut la Sporting Braga şi Atletico Paranaense.
Olberdam: "
Am avut oferte şi din Portuglia, dar Rapid mi-a făcut cea mai bună propunere. Sunt bucuros că am ales să vin în România".
Marius Şumudică: "
E un fotbalist foarte bun pe care mi l-am dorit. E tehnic şi un bun recuperator. Îl pot folosi pe mai multe posturi din linia mediană".
8.000 de euro pe lună va primi Olberdam în Giuleşti până la vară.
Lotul rapidist se va îmbarca duminică dimineaţă pentru Valencia, de unde va continua drumul până la Benidorm, locul de cantonament. Giuleştenii au programat primul joc de verificare a doua zi după sosire, pe 24 ianuarie, la Oliva Nova, cu Dnepr Dnepropetrovsk (locul 4 în Ucraina), urmând ca pe 27 ianuarie să debuteze la Copa del Sol, contra norvegienilor de la Rosenborg Trondheim, în La Manga.
În funcţie de rezultatele înregistrate la Copa del Sol (turneu eliminatoriu), rapidiştii vor mai disputa alte partide de pregătire, pe 1, 4, 7 şi (posibil) 8 februarie.