Fundaşul portughez Ricardo Fernandes, care a evoluat în ultimele două sezoane şi jumătate la echipa Rapid, a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon cu gruparea Rio Ave, informează cotidianul Record.
Potrivit sursei citate, Fernandes se va antrena, joi, cu noii săi coechipieri. Fundaşul a asistat, miercuri seară, la meciul dintre Rio Ave şi Benfica, scor 0-2, din sferturile de finală ale Cupei Portugaliei.
Rio Ave a confirmat, pe site-ul oficial, achiziţionarea lui Ricardo Fernandes, fără să precizeze durata contractului.
În vârstă de 32 de ani, Ricardo Fernandes nu a evoluat niciun minut pentru Rapid în turul Ligii 1, antrenorul Marius Şumudică preferându-i pentru postul de fundaş central pe Marius Constantin, Marcos Antonio sau Glauber. Fernandes a fost achiziţionat de Rapid în vara anului 2008 de la Nacional Madeira, împreună cu mijlocaşul Juliano Spadacio.