Marius Şumudică, antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, la stadionul Giuleşti, că formaţia sa are o confruntare dificilă, vineri, cu Unirea Urziceni, în cadrul etapei a 19-a a Ligii 1.
"Nu vorbim acum de titlu. Noi avem un meci greu vineri cu Unirea Urziceni, iar apoi o altă confruntare cu Oţelul Galaţi. Noi nu ne propunem nouă puncte în trei meciuri, vrem să obţinem victoria cu Unirea Urziceni, formaţie care văd că este ajutată de multe cluburi", a spus tehnicianul giuleştean.
Antrenorul a comentat neprogramarea meciului Pandurii Târgu-Jiu - Oţelul Galaţi, de către Liga Profesionistă de Fotbal, precizând că este deranjant faptul că se acordă puncte pe la comisii şi nu se stabileşte, pe terenul de joc, un învingător.
"Obiectivul meu a rămas clasarea la finalul actualului campionat intern pe o poziţie care să ne permită să jucăm într-o cupă europeană", a mai spus Marius Şumudică.
În continuare, el a mai menţionat: "Sunt mulţumit de perioada de pregătire din timpul iernii, precum şi de achiziţiile făcute. Am făcut transferuri de calitate, nu de cantitate. Am avut în Spania condiţii foarte bune de antrenament". Meciul Rapid Bucureşti - Unirea Urziceni, din cadrul etapei a 19-a a Ligii I1 la fotbal, se va disputa vineri, 25 februarie, de la ora 20:30, fiind televizat de Antena 1.