Clubul cecen de fotbal Terek Groznîi, la care au evoluat în anii trecuţi mai mulţi fotbalişti români, doreşte să-i ofere un contract de un an şi jumătate, în valoare de 8 milioane dolari, atacantului brazilian Ronaldo, care şi-a anunţat recent retragerea din activitate.
Anunţul a fost făcut de unul dintre reprezentanţii Terek, într-o declaraţie acordată cotidianului rus Tvod'Den.
Terek, care a reuşit la începutul acestui an o achiziţie de marcă, obţinând semnătura antrenorului olandez Ruud Gullit, i-a lansat deja invitaţia lui Ronaldo, însă fostul internaţional brazilian nu a dat deocamdată niciun răspuns.
Dacă Ronaldo (34 ani) se va lăsa atras de gruparea cecenă, el va călca pe urmele compatriotului şi prietenului său Roberto Carlos (37 ani), fundaşul semnând recent un contract cu o altă grupare din campionatul Rusiei, Anji Mahacikala din capitala Daghestanului, în valoare de 5 milioane euro pe sezon.
Oficialii lui Terek speră să înceapă negocierile cu starul brazilian pe 8 martie, când Ronaldo ar urma să sosească la Groznîi în vederea meciului amical dintre Brazilia 2002 şi o selecţionată locală, pe care autorităţile cecene încearcă să-l organizeze.
Dublu campion mondial cu naţionala Braziliei, în 1994 şi 2002, Ronaldo şi-a anunţat pe 14 februarie retragerea din activitate, din cauza problemelor de sănătate.