Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, sâmbătă, în ziua în care a împlinit 44 de ani, că în acest moment, în care diferenţa faţă de liderul CFR Cluj este de numai trei puncte, orice se poate întâmpla în finalul campionatului, informează site-ul oficial al grupării steliste.
"Îmi doream o serie de victorii care să ne apropie de primul loc şi mă bucur că s-a întâmplat. Diferenţa de puncte a scăzut la doar trei şi orice este posibil în acest moment. Important este ca noi să ne facem treaba şi să câştigam toate partidele, dacă se poate. Evident că, dacă putem să profităm de paşii greşiţi făcuţi de lider, este cu atât mai bine", a spus tehnicianul stelist.
Lăcătuş a precizat că la 44 de ani se simte "bine, sănătos, voinic". "Cel mai important este că am o foarte mare poftă de muncă. De ziua mea, îmi doresc să fiu sănătos, ceea ce vreau şi pentru familia mea şi apropiaţii mei. Celelalte lucruri se fac pe parcurs", a spus el.
Întrebat ce dorinţă are, după ce în urmă cu aproape 22 de ani câştiga la Sevilla, Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, Lăcătuş a spus: "Campion al Europei nu mai am cum să fiu, deşi mi-aş dori mult să reeditez acea performanţă. Sper să fiu măcar campionul României".
Lăcătuş a vorbit şi despre relaţia cu suporterii Stelei. "Nici nu ştiu ce să le mai transmit. Având în vedere faptul că mi-au dovedit de atât de multe ori că sunt alături de mine şi mă sprijină necondiţionat, consider că orice cuvânt ar fi de prisos în comparaţie cu afecţiunea lor faţă de mine. Le mulţumesc!", a comentat Marius Lăcătuş.
Marius Lăcătuş s-a născut la 5 aprilie 1964, la Braşov, unde avea să debuteze, la numai 13 ani, pentru Steagul roşu. În anul 1983 a venit la Steaua, unde a cunoscut cele mai mari satisfacţii din carieră. Cu un total de 10 titluri de campion al României (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale României (1985, 1897, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupă a Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987), Lăcătuş este cel mai titrat jucător din istoria clubului. Cel mai important gol din cariera sa rămâne cel marcat în poarta celor de la FC Barcelona, la 7 mai 1986, când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni. A evoluat aproape toată cariera pentru Steaua, făcând doar o pauză de trei ani, între 1990 şi 1993, când a jucat pentru AC Fiorentina şi Real Oviedo. S-a retras din fotbalul profesionist în 2000, evoluând în acel an pentru FC Naţional. De-a lungul timpului, a evoluat în 414 meciuri din Divizia A şi a marcat 103 goluri, în timp ce în cupele europene a jucat cu Steaua în 72 de meciuri şi a înscris de 17 ori. La nivelul echipei naţionale, Lăcătuş a evoluat în 84 de partide (13 goluri) şi a participat la Campionatele Mondiale din 1990 si 1998, precum şi la Campionatul European din 1996.
Cariera de tehnician a început-o la FC Naţional, unde a fost antrenor-jucător, după care a fost secundul lui Mihai Stoichiţă la selecţionata statului Panama. Dupa întoarcerea în România, a ocupat funcţia de antrenor principal la FC Braşov, Oţelul Galaţi, Inter Gaz Bucureşti şi UTA Arad, după care a venit la Steaua, în toamna anului trecut.
Mediafax