Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că singurul antrenor pe care şi-l doreşte pe banca tehnică după
plecarea lui Marius Lăcătuş este tehnicianul Cosmin Olăroiu, căruia îi va îndeplini toate pretenţiile pentru a accepta să conducă formaţia "roş-albastră".
"Din vară voi aduce un antrenor care să fie de valoare. Singurul antrenor la care mă gândesc e Olăroiu. L-am sunat şi aseară şi azi dimineaţă, dar n-a răspuns, era prea noapte şi prea dimineaţă, probabil. O să-l mai caut şi acum. Poate nu vine acum, poate vine în vară. Toate pretenţiile lui i le voi respecta numai ca să vină antrenor. Mi-aş dori din toată inima să vină. Dacă nu vine acum Olăroiu, stăm încă trei luni de zile şi aşteptăm", a spus Becali.
Gigi Becali a precizat că tehnicianul Gabriel Caramarin va fi antrenor interimar la Steaua.
"Caramarin şi Iordănescu vor conduce echipa. Caramarin va fi mai important decât Iordănescu. Acum i-a venit lui rândul. Edi a fost. Toţi la un loc trebuie să aibă grijă de echipă", a explicat el.
Finanţatorul stelist a anunţat că nu se pune problema plecării lui Mihai Stoica din funcţia de manager, dar nici revenirea antrenorului Victor Piţurcă sau instalarea în funcţia de antrenor principal a israelianului Ronny Levy.
Becali a povestit şi cum s-a produs despărţirea de antrenorul Marius Lăcătuş.
"Lăcătuş a venit în faţa echipei şi a zis că a hotărât să-şi dea demisia. Eu mă aşteptam. Asta era înţelegerea, cât sunt şanse la titlu, ar fi rămas, am fi continuat până la final. Dar nu numai poziţia din clasament şi diferenţa de puncte faţă de primul loc sunt de vină, ci mai ales jocul echipei", a mai spus el.
Întrebat dacă Lăcătuş a plâns la despărţirea de jucătorii stelişti, Becali a răspuns:
"De ce să plângă? Păi plângi aşa încontinuu? Eşti la înmormântare? Plângi când stai cu o echipă doi trei ani de zile, ai rezultate şi pleci la mai bine tu. Dar aşa, că a stat cinci luni...", a precizat el.
Gigi Becali a menţionat că jucătorii stelişti nu puteau să-l determine să-l păstreze pe Lăcătuş în funcţia de antrenor al echipei.
"Erau în măsură jucătorii să mă determine să-l conving pe Lăcătuş să rămână la echipă? Ce-au făcut ca să-i asculţi? Merita vreunul să fie ascultat?", a explicat Becali.
Becali le-a mulţumit suporterilor stelişti pentru atitudinea de la meciul cu Steaua şi a precizat că nu va mai discuta cu presa până la Paşte.
"Până la meciul cu Timişoara nu voi mai vorbi, cred că până la Sărbătorile de Paşte. Nu este silenzio stampa, dar e ruşinos, penibil, să mai vorbesc eu acum. Nu pot să fiu nesimţit, trebuie să ai simţul ridicolului. Azi este ultima zi în care mai vorbesc. E posibil să vorbesc mai devreme, să se întâmple minuni. Până la Paşte cred că nu o să fiu ultimul prost. Nu mai las hăţurile", a menţionat el.
El a adăugat că la sfârşitul campionatului va face schimbări majore în lotul stelist.
"Chiar dacă vine Olăroiu sau alt antrenor, vor fi investiţii masive şi altă curăţenie", a anunţat Becali.
Antrenorul Cosmin Olăroiu a anunţat, luni, la GspTV, că nu se pune în acest moment problema revenirii lui pe banca tehnică a echipei Steaua.
Marius Lăcătuş a demisionat, luni, de la conducerea tehnică a echipei Steaua, a doua zi după eşecul suferit în faţa formaţiei FC Braşov,
scor 0-3, în etapa a 20-a a Ligii 1.