Clubul Steaua va rămâne cu şapte puncte de penalizare, iar patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, va avea interdicţie timp de doi ani pe stadioane şi va plăti o amendă de 200.000 de lei după cazul "Valiza", a hotărât luni Comisia de Apel, care a menţinut astfel deciziile Comisiei de Disciplină.
Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat pe data de 4 iunie echipa Steaua cu şapte puncte de penalizare în urma scandalului "Valiza", iar patronului Stelei, Gigi Becali, şi preşedintelui de la Universitatea Cluj, Anton Doboş, li s-a interzis orice activitate legată de fotbal şi accesul pe orice stadion din România pentru doi ani, la care se adaugă câte o amendă de 200.000 de lei pentru fiecare.
Formaţia Universitatea Cluj a fost de asemenea penalizată cu şase puncte.
Implicaţi în scandal, fotbaliştii Gigel Coman şi Petre Marin au fost suspendaţi şi ei câte şase luni şi au primit fiecare câte o amendă în valoare de 180.000 de lei.
În ciuda deciziei, Steaua termină sezonul 2007-2008 al Ligii I tot pe locul 2, cu 68 de puncte, la şapte puncte distanţă de Rapid, ocupanta poziţiei a treia. De asemenea, Universitatea Cluj va începe sezonul 2008-2009 al ligii secunde cu o penalizare de opt puncte, după ce nu a reuşit să realizeze baremul de 25 de puncte.
NewsIn