|
Porumboiu: Nu sunt sustinatorul lui Becali, dar mi se pare aberant sa fie interzis pe stadioane
Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că este uimit de faptul că membrii Comisiei de Apel au menţinut decizia prin care Gigi Becali este interzis pe orice stadion pentru doi ani şi afirmă că hotărârarea este o ameninţare împotriva patronatului din fotbal.
" Eu nu mă aflu printre susţinătorii lui Gigi Becali, dar nu mi se pare normal să nu îi dai voie pe niciun stadion. Restul deciziilor luate, adică depunctarea Stelei şi amenzile, sunt regulamentare, dar să nu îi dai voie să vină pe stadion mi se pare aberant. Decizia luată vine împotriva patronatului. Pot să îi dea câte amenzi vor, dar asta chiar e deplasată. Nu a omorât pe nimeni, nu i-a dat nimănui cu capul în gură ca să păţească asta", a spus Porumboiu.
Fostul arbitru internaţional e de părere că deciziile Comisiilor îi îngrădesc lui Becali dreptul la muncă. " Are şi el birou acolo la stadion. Cum mai poate munci dacă nu e lăsat pe stadion? E un drept al lui. Cum să nu îşi vadă echipa pe care o plăteşte? Nu sunt deloc în tabăra de avocaţi a lui Gigi Becali, dar nu pot să tac când văd aşa ceva. Trebuie să mai discearnă şi Comisiile ce se întâmplă în fotbal. Depunctarea e corectă, dar interzicerea pe stadion o anulează şi o umple de ridicol. Nu pot să înţeleg aşa ceva, el acolo are serviciul, nu mai are voie să muncească?", a mai afirmat Porumboiu.
" Asemenea măsuri nu vor rezolva nimic în fotbalul românesc, dar de unde până unde interzici un patron pe doi ani? Noi îi respectăm pe cei de acolo, dar vrem şi noi respect. Mâine, poimâine, nu ne mai lasă decât să mergem într-un picior. Şi dacă îl înviam pe Hitler, tot i-am da drumul pe stadion. Trebuie să gândeşti înainte să iei o decizie", a conchis conducătorul vasluian.
Clubul Steaua va rămâne cu şapte puncte de penalizare, iar patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, va avea interdicţie timp de doi ani pe stadioane şi va plăti o amendă de 200.000 de lei după cazul "Valiza", a hotărât luni Comisia de Apel, care a menţinut astfel deciziile Comisiei de Disciplină.
Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat pe data de 4 iunie echipa Steaua cu şapte puncte de penalizare în urma scandalului "Valiza", iar patronului Stelei, Gigi Becali, şi preşedintelui de la Universitatea Cluj, Anton Doboş, li s-a interzis orice activitate legată de fotbal şi accesul pe orice stadion din România pentru doi ani, la care se adaugă câte o amendă de 200.000 de lei pentru fiecare.
NewsIn
Taguri:
FC Vaslui
Adrian Porumboiu
Gigi Becali
Steaua
Universitatea Cluj
Anton Dobos
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|