Directorul tehnic al echipei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la gruparea bucureşteană din vară, deoarece va pleca să antreneze în Turcia.
"După 15 ani, este un gol de generaţie la Sportul, cred că s-a exagerat cu selecţia şi instruirea jucătorilor, pentru că s-au pierdut mulţi jucători, printre care şi Gardoş. Oricum, Sportul, de 20 de ani, se tot regenerează. Sportul va supravieţui oricum. Mai mult ca sigur din vară nu voi mai continua la Sportul, plec în Turcia. Sunt cu sufletul împăcat, pentru că am încercat să ajut fotbalul românesc, pentru că am jucat tot timpul ofensiv", a spus Mulţescu.
Referitor la partida cu Universitatea Craiova, din etapa a 23-a a Ligii 1, Mulţescu a afirmat că gruparea bucureşteană are şanse să obţină un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă. "Este primul dintre meciurile de şase puncte. Urmează două meciuri cu Universitatea Craiova şi Victoria Brăneşti, dar pe care trebuie să le luăm gradat. În meciul cu Universitatea trebuie să spargem două gheţi, mai întâi să marcăm un gol, iar apoi să luăm şi puncte. Craiova, ca şi noi, are ceva probleme. Sunt şanse bune să obţinem un rezultat pozitiv. Făcând nişte calcule, sunt şase echipe accesibile, iar cu celelalte şapte trebuie să forţăm puţin", a adăugat Mulţescu.
Gheorghe Mulţescu a menţionat că portarul Vladimir Niculescu nu va mai evolua în acest sezon, după ce s-a operat la umăr. "Niculescu s-a operat şi nu va mai juca până la finalul sezonului. În poartă va intra Viciu. În afara lui Niculescu va absenta şi Cazan, care este accidentat. Chiar dacă a fost declarat liber de contract, Postolache intră în lotul de 18 şi s-ar putea să fie chiar titular", a subliniat Mulţescu.
Gheorghe Mulţescu a criticat pregătirea care a fost efectuată în perioada de iarnă. "În iarnă, pregătirea n-a fost în regulă. Sunt atâtea de rezolvat în cadrul lotului, motivaţia a revenit în ultimele zile", a menţionat Mulţescu.
Oficialul echipei studenţeşti consideră că Sportul se află pe ultima poziţie a clasamentului deoarece a avut parte şi de arbitraje nefavorabile. "Echipa asta ar trebui protejată, pentru că este o picătură de apă curată. În 2006, Sportul era un fenomen, dar care a fost efectiv terminat. Dacă această echipă ieşea campioană atunci, conducătorii aveau şansa să cureţe fotbalul. Am revenit la Sportul, pentru că pentru mine această echipă, alături de Dinamo şi Jiul, sunt mai presus de bani", a completat Mulţescu.
Partida Sportul Studenţesc - Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 23-a a Ligii 1, se va disputa, sâmbătă de la ora 17:00.
Directorul tehnic al echipei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat că s-ar bucura în cazul în care Oţelul Galaţi ar câştiga titlul în Liga 1, deoarece este o formaţie frumoasă, chiar dacă nu la fel de "curată" ca gruparea la care activează. "Mi-aş dori ca Oţelul să ia titlul, pentru că este o echipă frumoasă, chiar dacă nu una la fel de curată. Noi, la război am mers cu armele curate. M-aş bucura să ia titlul, dar nu ştiu dacă va rezista. În perioada următoare, Oţelul poate câştiga campionatul, pentru că Timişoara are de jucat cu contracandidatele într-un timp foarte scurt şi s-ar putea distanţa decisiv dacă va şti cum să gestioneze situaţia", a spus Mulţescu.
Gheorghe Mulţescu este de părere că fotbalul românesc a ajuns într-un moment critic, iar până la meciul cu Bosnia-Herţegovina din iunie ar trebui efectuată o "operaţie pe cord deschis". "Am ajuns într-un moment critic şi la echipa naţională, şi în campionat. E exagerat să spui că Luxemburg a dus apărarea la nivel de artă. Este mult mai uşor să distrugi, decât să construieşti. Până la meciul cu Bosnia trebuie făcută o operaţie pe cord deschis, pentru că nu ne mai putem minţi", a precizat Mulţescu.