Lucian Burchel, selecţionerul echipei naţionale de juniori U19, a convocat un lot de 21 de jucători pentru meciul amical cu formaţia similară a Serbiei, care va avea loc miercuri, la Timişoara, pe stadionul "Ştiinţa", începând cu ora 14,00.
Lotul, care va fi cazat la hotelul "Ivu şi Raul" din Giroc, cuprinde portarii Radu Chiriţă (CSM Rm. Vâlcea), Sergiu Vlad Dani (Voinţa Sibiu), fundaşii Florin Ilie (FC Timişoara), Tiberiu Serediuc (CS Otopeni), Sebastian Bogdan Remeş (Honved Budapesta), Lucian Murgoci (Oţelul Galaţi), Adrian Avramia (ACSMU Poli Iaşi), Andrei Peteleu (Delta Tulcea), Alexandru Giurgiu (Unirea Alba Iulia), Andrei Dăruială (FC Timişoara), mijlocaşii Marian Fuchs (FC Timisoara), Alin Ionuţ Cârstocea (FC Viitorul Constanţa), Nicuşor Stanciu (Unirea Alba Iulia), Romario Sandu Benzar (FC Viitorul Constanţa), Patrick Walleth (FC Ingolstadt/Germania), Enghin Amet (Juventus Bucureşti), Sebastian Chitoşcă (Ceahlăul Piatra Neamţ) şi atacanţii Adrian Mărkuş (FC Bihor), Ionuţ Năstăsie (FC Steaua Bucureşti), Cristian Gavra (FC Viitorul Constanţa), Andrei Florean (FC Bihor).
După cum se ştie, România va găzdui în această vară turneul final al Campionatului European U19.