Tibi Balan a fost exclus din lotul Sportului de patronul Şiman: "Ieşi afară, nesimţitule!"Şiman l-a exclus din lot pentru ca mijlocaşul citea un ziar cînd finanţatorul a intrat în vestiar.
Vestiarul Sportului a explodat din nou. Înaintea antrenamentului de ieri dimineaţă, Vasile Şiman şi Tibi Bălan au avut un schimb dur de replici care s-a lăsat cu excluderea fotbalistului de 30 de ani de la prima echipă pe o perioadă nedeterminată. Golgeterul "studenţilor" frunzărea un ziar în aşteptarea şedinţei de pregătire, dar a avut parte de un moment neplăcut cînd patronul clubului a intrat în vestiar. A urmat un dialog şocant între cei doi:
- Şiman: Bă ăsta, nu vezi că am intrat în vestiar?! Lasă, naibii, ziarul ăla!
- Bălan: "Bă ăsta" are un nume.
- Şiman: Bă nesimţitule, poate îţi trag una!
- Bălan: Hmm, nu prea cred!
- Şiman: Ieşi afară din vestiar, golanule! Eşti exclus din lot!
Mijlocaşul nu a vrut să comenteze întîmplarea, dar a confirmat excluderea: "Şiman a intrat nervos şi a început să ţipe la mine. Da, m-a exclus din lot, nu ştiu ce voi face în continuare". Tibi a depus şi memoriu acum două săptămîni pentru a deveni liber de contract, el nefiind plătit de peste 8 luni! Azi are loc prima înfăţişare în acest caz.
8.000 de euro e salariul lunar al lui Bălan, cel mai mare din lotul Sportului.
Golgeterul Sportului, Tibi Bălan, vrea să plece din Regie şi este tentat să accepte o eventuală ofertă venită din Ghencea.
Fotbalistul trupei din Regie a comentat posibilul său transfer în Ghencea.
- Tibi, Gigi Becali a declarat că te vrea la Steaua.
- Au mai fost astfel de discuţii cu echipele din Bucureşti. Sînt onorat de aceste intenţii, dar pînă acum cei de la Steaua nu m-au contactat. Dacă într-adevăr m-ar dori, nu aş zice nu. Steaua este cel mai mare club din România, avînd o istorie fantastică.
- Există totuşi un "dar"?
- Da, pentru că deşi îmi doresc să îmbrac tricoul Stelei, nu aş merge în orice condiţii acolo, chiar dacă este Steaua. Vreau să merg la un club unde să fiu respectat. Şi, poate cel mai important, nu doresc să fiu doar un pasager pe Ghencea! Mă simt bine, sper să joc cît mai mulţi ani la o echipă, nu să plec după o lună sau două.
- Crezi că ai avea loc în primul "11" al Stelei?
- Eu zic că am loc la orice echipă din România, deci şi la Steaua pot juca.
- Mulţi foşti jucători ai Stelei acuză criticile lui Gigi Becali. Te-ai descurca într-un asemenea climat?
- Este pe undeva normal să te afecteze criticile, dar am jucat ani buni la Sportul, iar Vasile Şiman seamănă cu Gigi Becali. Şi iată că am rezistat pînă acum.
- Ţi-ar da drumul Vasile Şiman să pleci?
- M-am săturat de promisiunile lui din fiecare pauză de campionat. Acum am depus memoriu, sper să mă declare comisiile Ligii liber de contract şi să nu mai fiu nevoit să aştept.
Mulţescu s-a sucit
Gigi Mulţescu s-a răzgîndit ieri şi a acceptat să continue pe banca Sportului pînă la finalul sezonului: "Jucătorii au intrat în cantonament după meciul cu Timişoara şi apoi şi-au cerut şi scuze. Au arătat caracter şi voi fi alături de ei pînă la final". Antrenorul de 59 de ani îşi anunţase demisia duminică, după ce, iniţial, alb-negrii au refuzat să intre în cantonament.