Mitingul suporterilor stelişti împotriva finanţatorului Gigi Becali, desfăşurat pe trotuarul de vizavi de reşedinţa finanţatorului, din Aleea Alexandru, şi la care au participat aproximativ 500 de fani, s-a încheiat fără incidente.
Mitingul a început la ora 15:00 şi a durat o oră şi jumătate. Manifestanţii au părăsit apoi paşnic locul protestului, nefiind necesară intervenţia jandarmilor.
Pe parcursul manifestaţiei, fanii au afişat bannere cu mesajele "Pleacă, Gigi!", "Spunem a mia oară puternic şi răspicat, Steaua adevărată nu are sediul la palat" şi au scandat "Gigi pleacă din Ghencea", precum şi numele mai multor foste glorii steliste: Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Ştefan Sameş sau Tudorel Stoica, dar şi Sevilla.
Conform Jandarmeriei, măsurile de securitate la miting au fost asigurate de peste 100 de reprezentanţi ai forţelor de ordine.
Gigi Becali nu a fost prezent la reşedinţa din Aleea Alexandru, în faţa acesteia aflându-se însă mai mulţi reprezentanţi ai unei firme de protecţie şi pază.
Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a anunţat, la începutul lunii, că va sprijini protestul unor suporteri stelişti la adresa lui Gigi Becali. Suporterii stelişti iniţiatori ai protestului au pornit evenimentul pe Facebook, sub denumirea "Revoluţia Stelistă".