Fostul campion mondial doreşte să revină în antrenorat, după ce ultima experienţă ca selecţioner al Italiei nu i-a adus prea multe avantaje.
Conform presei ruse, Marcelo Lippi se află în negocieri cu clubul Spartak Moscova, pentru a-l înlocui pe Valery Karpin, care şi-a dat demisia din funcţia de antrenor principal la începutul acestei săptămâni.
Câştigător al Cupei Mondiale în 2006 cu Italia, Lippi s-a retras o perioadă din activitatea de antrenor, după ce a eşuat în ediţia din Africa de Sud a mondialului.
Spartak Moscova se află într-o formă destul de proastă în acest sezon; nu a reuşit să câştige niciunul din ultimele 5 meciuri, iar la general, a pierdut cu 3-10 în faţa lui FC Porto în sferturile de finale ale Ligii Europa.
Lippi şi-a exprimat clar dorinţa de-a reveni în meseria care l-a consacrat, în ciuda vârstei sale destul de înaintate. Acesta a subliniat că nu doreşte să se întoarcă în campionatul din Peninsulă: "Mă voi de întoarce în fotbal cât de curând. Voi lucra încă doi-trei ani, dar nu în Italia. De ce? De fiecare dată când o echipă italiană are probleme, imediat numele meu apare în presă. Devine stresant şi nu vreau să mă întorc în acest mediu."
Fostul manager al lui Juventus, câştigător a 5 campionate şi Liga Campionilor, nu va fi primul antrenor italian din prima ligă rusă, dacă va alege să semneze cu Spartak. Spaletti a venit în urmă cu un an şi jumătate la Zenit Sankt-Petersburg, unde a avut succes, reuşind eventul în primul an, un lucru care l-ar putea motiva pe Lippi să accepte provocarea.
Clubul din Moscova nu a anunţat, însă, numele antrenorului care îl va înlocui pe Karpin, iar o decizie în acest sens se va lua începând cu săptămâna viitoare, având în vedere perioada agitată a Sărbătorilor Pascale.