Antrenorul echipei Steaua, Sorin Cârţu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că cine va câştiga meciul dintre formaţia "roş-albastră" şi Dinamo are şanse mari să se claseze la sfârşitul campionatului pe unul dintre primele două locuri ale clasamentului.
"Dacă va câştiga o echipă, are şanse mari pentru primele două locuri. Să nu fie copleşită apoi de entuziasm şi să exploateze în celelalte meciuri. Am cerut jucătorilor să nu se mai gândească la meciul cu Braşov şi să se gândească la partida cu Dinamo, care este crucială, capitală pentru noi", a spus Cârţu.
El consideră că derbiul dintre Steaua şi Dinamo nu ţine cont de poziţia din clasament a celor două echipe. "Dinamo este un adversar de calibru. Întotdeauna la întâlnirile Dinamo - Steaua, indiferent de poziţiile din clasament sau obiectivele, aproape atinse sau nu, reacţiile sunt la fel din partea celor două echipe, din partea fanilor. Sunt prea mari orgoliile puse în joc. La o partidă cu Dinamo ne aşteptăm ca stadionul să fie plin. Sunt mulţi care trăiesc dragostea pentru Steaua, care se caracterizează prin aceste partide, cu Dinamo, cu Rapid. Poate dau mai puţină importanţă dacă se realizează nu ştiu ce obiectiv", a mai spus Cârţu.
Sorin Cârţu a anunţat că sunt şanse mari ca fundaşul central Florin Gardoş să evolueze în partida cu Dinamo. "Da, Gardoş poate juca, ieri s-a antrenat normal. Să vedem până la partidă care va fi starea lui de sănătate. Are şi Tănase nişte probleme, Să vedem la antrenamentul de azi care este starea de sănătate. Mai sunt două zile care ne pot releva multe aspecte", a precizat Cârţu, care crede că şi dinamovistul Gabriel Torje va fi apt pentru meciul cu Steaua.
Tehnicianul s-a arătat îngrijorat de prestaţia Stelei din ultimele două partide, cu Sportul Studenţesc în Liga I şi cu FC Braşov în Cupa României. "Mă îngrijorează jocul Stelei, nu numai în perspectiva jocului cu Dinamo. Sunt două partide consecutive în care n-am fost mulţumit de joc. A mai fost prima repriză în partida cu Astra, nu m-am îngrijorat prea mult, a venit partida cu Galaţiul, care mi-a dat speranţe, am jucat bine, dar jocurile astea două... Eu ştiu care este hiba, dar nu pot să o spun presei", a menţionat el.
Antrenorul le-a transmis elevilor săi să se odihnească înaintea de a intra în cantonament, duminică, pentru meciul cu Dinamo. "Eu le-am recomandat cât mai multă odihnă. Dacă au biserica foarte aproape poate se duc să ia şi lumină. Şi aşa, în general, nimeni nu se culcă la 12.30. Toată lumea adoarme mai greu", a explicat Cârţu.
Sorin Cârţu nu ştie dacă Ioan Andone va apela la serviciile mijlocaşului Andrei Mărgăritescu, implicat în această săptămână în dosarul de furturi auto de lux. "E problema lor dacă îl folosesc pe Mărgăritescu. Poate Ando nu i-ar fi folosit pe Bonfim şi Ricardo. E decizia lor", a adăugat tehnicianul.
El l-a lăudat şi pe Juliano Spadacio, jucător care a părăsit lotul Rapidului miercuri. "Spadacio e un fotbalist bun. În fotbalul românesc a făcut faţă bine. E printre străinii din România care şi-au meritat banii", a mai spus Cârţu.
Cârţu a precizat că în finala Ligii Campionilor se aşteaptă să ajungă formaţiile FC Barcelona şi Manchester United. "Ar fi şi o revanşă faţă de finala de acum doi ani", a explicat antenorul stelist.
Antrenorul stelist a declarat că sărbătoarea Paştelui ar fi trebuit respectată mai mult şi divinitatea ar putea pedepsi pe toţi cei implicaţi în fotbal. Întrebat dacă ar putea avea un rol la partida Steaua - Duminică, de luni, a doua zi după Paşte, Cârţu a răspuns: "Să nu ne pedepsească pe amândouă echipele. Să nu ne pedepsească pe toţi până la urmă. Pentru că ar fi trebuit respectată mult mai mult această sărbătoare. Şi am merita într-un fel. Nu este admisibil aşa ceva. Cârţu a menţionat că se consideră un om care a reuşit în viaţă. "În viaţă, am fost înzestrat cu un har, de a juca fotbal, de a antrena apoi. Am vreo 15 ani de fotbal jucat şi vreo 25 aproape de antrenat. Nu pot să spun că sunt ghinionist. Într-un fel am avut o şansă mare că am făcut un lucru care mi-a plăcut şi am fost şi plătit pentru asta. Că la munca depusă şi sacrificiile făcute în pasiunea asta am fost privat de multe ori de rezultate din cauza unor lucruri care nu au depins de mine, aia e altă problemă. Nu poţi să le ai pe toate. E un echilibru al vieţii. Sunt scorpion, aşa spune la zodia mea, ţi se şi dă, ţi se şi ia. Acum să dea cu lingura şi să ia cu linguriţa. Una peste alta, consider că am reuşit în tot ce mi-am propus în viaţă, şi în sport şi extrasportiv", a explicat el.
Steaua întâlneşte, luni, de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia Dinamo, în etapa a 28-a a Ligii 1.