Fotbalistul spaniol Marcos Alonso, fundaşul echipei engleze Bolton, a fost inculpat pentru omor prin imprudenţă şi pus în libertate luni, acesta fiind implicat într-un accident rutier la Madrid, conducând sub influenţa alcoolului.
Jucătorul, căruia i-a fost reţinut permisul, conducea având o alcoolemie de 0,45 g de alcool în sânge, peste limita legală care este de 0,25 g, potrivit ziarului spaniol El Pais.
Alonso (20 ani) a pierdut controlul volanului şi maşina sa s-a izbit de un zid. Un pasager a murit şi alţi trei au fost grav răniţi, în tip ce fotbalistul a suferit doar răni uşoare.
El este acuzat şi de ''rănire prin imprudenţă, infracţiune la codul rutier şi alcoolemie pozitivă'', potrivit tribunalului superior al justiţiei spaniole.
Fundaşul lateral dreapta a fost transferat de la Real Madrid la Bolton în iulie 2010.
Alonso provine dintr-o familie de fotbalişti, bunicul său purtând tricoul echipei Real Madrid în anii '50 şi '60, în timp ce tatăl său a jucat la FC Barcelona timp de cinci ani în anii '80.