Anghel Iordănescu, care împlineşte miercuri 4 mai vârsta de 61 de ani, a declarat că în 1986, Steaua a reuşit cea mai mare realizare a fotbalului din ţara noastră, câştigarea Cupei Campionilor Europeni, performanţă de la care se vor împlini curând 25 de ani.
Iordănescu, în două rânduri selecţioner al echipei naţionale, precizează că probabil nu va mai lucra în sport şi se va ocupa de cariera sa politică.
Când va mai putea câştiga fotbalul românesc un trofeu într-o competiţie europeană ?
Anghel Iordănescu: Îmi este foarte greu să vă răspund la această întrebare. Este clar că performanţa obţinută de echipa de fotbal Steaua Bucureşti, în urmă cu 25 de ani, în anul 1986, reprezintă, cu adevărat, dacă nu cea mai mare realizare a fotbalului din ţara noastră, cea mai mare bucurie. O datorăm cu toţii acelei echipe minunate, unui antrenor de excepţie, domnul Emeric Ienei, şi unor jucători, care pe lângă faptul că erau şi mari valori, erau şi mari caractere.
Într-un timp relativ scurt, echipa de fotbal Steaua Bucureşti a reuşit o nouă calificare în finală, în 1989 (0-4 cu AC Milan, n. red.). Vă gândeaţi, la Sevilla, că veţi putea juca din nou pentru trofeu?
Anghel Iordănescu: Dacă analizaţi cu atenţie sau vă reamintiţi puţin acea perioadă, în care formaţia Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni, precum şi tot ceea ce a urmat, o să vedeţi că de fapt au fost trei ani, trei ani şi ceva de rezultate şi performanţe notabile. Steaua Bucureşti s-a mai calificat o dată în finala Cupei Campionilor Europeni, apoi a mai ajuns din nou în faza semifinalelor acestei competiţii. Pe de altă parte, în plan intern a dominat clar, toate competiţiile desfăşurate în ţara noastră.
Domnule Anghel Iordănescu, ce îi trebuie formaţiei Steaua Bucureşti pentru a reveni în fruntea fotbalului românesc?
Anghel Iordănescu: Cel mai bine la această întrebare vă pot răspunde antrenorul Sorin Cârţu şi patronul Gigi Becali.
Cine credeţi că va cuceri titlul de campioană la fotbal, în acest sezon în România?
Anghel Iordănescu: Echipa cea mai bună şi cea mai constantă.
Formaţia care va câştiga titlul de campioană va putea face performanţă în grupele Champions League?
Anghel Iordănescu: Depinde de strategia aplicată, de rezultatele perioadei de transferări, de bugetul pe care îl are alocat şi nu în ultimul rând de colectivul tehnic, jucători, patron, tot ce ţine de gruparea respectivă. Este vorba de tot ce ţine de organizare şi de munca depusă.
Ce măsuri ar trebui să se ia pentru revigorarea fotbalului românesc?
Anghel Iordănescu: Oof! Credeţi că într-un simplu răspuns la o întrebare pot să fie cuprinse toate aspectele. Sunt multe măsuri complexe care trebuie luate. În primul rând, formarea din nou a unor centre de juniori şi copii, apoi măsuri care se referă la modul de organizare a cluburilor, apoi trebuie stopate toate aceste scandaluri, care strică imaginea fotbalului românesc şi care nu ajută cu nimic la educaţia sportivilor din campionatele noastre. Dacă vreţi şi competiţia noastră internă, mă refer aici la modul cum sunt făcute arbitrajele, la baza materială a tuturor cluburilor. Acestea sunt în doar câteva cuvinte o serie de măsuri urgente care ar trebuie luate.
Vă lipseşte fotbalul? Veţi mai lucra în fotbal în viitor ?
Anghel Iordănescu: Deocamdată, în momentul de faţă, lucrurile sunt extrem de clare. Sunt implicat într-un alt proiect, într-un alt proiect pe care l-am început cu mult timp în urmă. Din acest punct de vedere, este clar că drumul meu legat de sport este unul rămas în urmă.
Anghel Iordănescu s-a născut la data de 4 mai 1950, în Bucureşti şi este absolvent al A.S.E. Bucureşti. A început să joace fotbal la opt ani, la Steaua Bucureşti, fiind un produs sută la sută al echipei 'militare'. A debutat pe prima scenă a fotbalului în noiembrie 1968 sub bagheta regretatului Ştefan Kovacs, într-un meci Steaua - Poli Iaşi 1-2, de atunci jucând de 318 ori în prima divizie şi marcând 115 goluri. Mijlocaş şi extremă stângă de mare valoare, excepţional executant al loviturilor libere din preajma careului, Iordănescu a fost unul dintre marii jucători ai anilor '70, reuşind meciuri memorabile atât cu echipa de club, dar şi la naţională. Pe plan intern a câştigat de două ori campionatul (1975-1976 şi 1977-1978), cinci cupe ale României (1968-1969, 1969-1970, 1970-1971, 1975-1976 şi 1978-1979) şi a fost golgheter al României, în 1982, cu 20 goluri marcate. A fost selecţionat de 64 de ori în echipa reprezentativă, marcând 26 de goluri; a fost de nouă ori căpitan al naţionalei.
În 1982, după 14 ani jucaţi numai la Steaua, se transferă la echipa greacă OFI Creta, unde joacă până în 1984, când se retrage din activitatea de jucător.
Revine în ţară la clubul unde s-a consacrat, preluând o grupă de copii, cu care îşi începe cariera de antrenor. La câteva luni este numit secund la Steaua, cu care reuşeşte la 7 mai 1986 cea mai mare performanţă din fotbalul românesc: câştigarea Cupei Campionilor Europeni, jucând chiar 40 de minute în marea finală de la Sevilla. În toamna anului 1986 devine antrenor principal la Steaua, cu care reuşeşte să cucerească trei campionate (1986-1987, 1987-1988, 1988-1989), două cupe ale României (1986-1987 şi 1988-1989) şi Supercupa Europei, învingând la Monte Carlo, cu 1-0, puternica echipă Dinamo Kiev. Din vara lui 1990 antrenează doi ani în Cipru, formaţia Anorthosis Famagusta, echipa sa fiind eliminată în Cupa UEFA de Steaua Bucureşti, într-o dispută foarte echilibrată. Revenit în anul 1992 la Steaua mai cucereşte un titlu în ediţia 1992-1993, fiind apoi numit la cârma primei reprezentative (8 septembrie 1993), unde reuşeşte să obţină cele mai mari performanţe ale naţionalei. Se califică la două turnee finale ale Campionatului Mondial - SUA 1994, unde ajunge în sferturi, şi Franţa 1998 -, şi la turneul final al Campionatului European din Anglia 1996.
În august 1998, după turneul final din Franţa, se retrage de la cârma primei reprezentative, preluând naţionala Greciei, unde este demis o jumătate de an mai târziu. Ajunge la echipa saudită Al Hilal, unde obţine câteva succese (cupe, campionat) fără rezonanţă, trece pentru câteva luni şi pe la Rapid Bucureşti, după care ia din nou drumul Golfului Persic, unde antrenează până în 2002. Înaintea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Japonia şi Coreea de Sud, preşedintele FRF, Mircea Sandu, îl numeşte în ianuarie 2002, pentru a doua oară antrenor al primei reprezentative. După un parcurs cu meciuri foarte bune, dar şi cu unele mai puţin reuşite, ratează calificarea la turneul final.
În toamna anului 2004 renunţă la echipa naţională, după egalul, 1-1, din Armenia. În martie 2005, a semnat un contract pe 16 luni cu gruparea Al-Ittihad (Arabia Saudită). Cucerirea Ligii Campionilor Ţărilor Arabe, a Ligii Campionilor Asiei şi a locului 4 la Campionatul Mondial al Cluburilor, l-au propulsat pe Iordănescu pe locul zece în topul celor mai buni antrenori de echipe de cluburi în anul 2005, clasament realizat de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).
La 5 septembrie 1994, colonelul Anghel Iordănescu din Ministerul Apărării Naţionale a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea). A fost trecut în rezervă cu acest grad la data de 15 iulie 1998.
Maestru emerit al sportului, antrenor emerit, general al Armatei Române, a fost desemnat oficial "cel mai bun antrenor român al secolului XX".
Senator PSD şi vicepreşedinte al PSD Ilfov, în prezent este senator independent, în urma demisiei din PSD, în ianuarie 2009. Anghel Iordănescu se află la al doilea mandat de senator, el ocupând această funcţie şi în legislatura 2004-2008.
Este căsătorit şi are patru copii.