Mijlocaşul Costin Lazăr, de la Rapid Bucureşti, a declarat miercuri că este în favoarea folosirii în mai mare măsură a fotbaliştilor din ţara noastră în campionatul intern.
"Eu militez pentru români, eu merg tot pe mâna lor, ei au făcut treabă şi la Rapid până acum", a declarat Costin Lazăr, în cadrul conferinţei de presă de la Baza sportivă Pro Rapid.
Lazăr a menţionat că performanţele obţinute de CFR Cluj, în sezonul trecut, reprezintă o excepţie. "Mai sunt şi alte cluburi care au folosit jucători de peste hotare şi nu au confirmat", a precizat jucătorul din Giuleşti. El a mai spus că mulţi jucători din străinătate au fost consideraţi titulari, dar nu au confirmat la echipele de club.
Lazăr a spus că sosirea jucătorilor străini are un efect bun, dacă ei sunt de valoare, dar şi urmări negative, dacă nu se integrează în echipele lor de club.
Întrebat dacă folosirea jucătorilor străini nu scade baza de selecţie pentru echipa naţională de fotbal, Lazăr a spus că selecţionerul Victor Piţurcă are destui jucători valoroşi români în campionatul intern.
În legătură cu antrenamentele conduse de tehnicianul portughezul Peseiro, Lazăr a precizat: ''Sunt antrenamente diferite faţă de cele ale tehnicienilor români. Domnul Peseiro ne păcăleşte cu mingea. Alergăm la fel de ca şi înainte, numai că acum o facem cu mingea la picior. E mai bine să alergăm cu mingea, decât în jurul stadionului''.
Lazăr a mai menţionat că doreşte că jucători importanţi pentru Rapid, ca Dani Coman, Maftei sau Săpunaru, este de preferat să rămână la club, pentru atingerea obiectivelor: câştigarea campionatului şi a cupei.