Preşedintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat la ceremonia organizată de MApN cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, că nicio echipă românească nu va putea repeta performanţa în următorii 30 de ani.
"Să fim serioşi, nici Steaua, nici altă echipă din România nu are niciun fel de posibilitate de a câştiga Liga Campionilor în următorii 30 de ani. Ca să poţi face o asemenea echipă trebuie să investeşti câteva sute de milioane de euro", a spus Duckadam.
El a menţionat că s-a bucurat la revederea foştilor coechipieri. "Mă bucur că am reuşit să ne întâlnim, chiar dacă nu au fost toţi. E o bucurie şi sper să reuşim şi la anul să ne întâlnim. Acest trofeu cucerit acum 25 de ani nu va mai fi cucerit în curând şi sper ca cei care joacă acum fotbal să-şi dorească cucerirea lui", a mai spus el.
Duckadam îl consideră pe Ciprian Tătăruşanu cel mai valoros portar român de acum. "Cred că Tătăruşanu este cel mai valoros portar la ora asta din România. Dacă se va pregăti în continuare la fel de bine cum a făcut-o până acum, va ajunge într-un an la o echipă mare din Europa", a adăugat fostul portar.
Oficialul stelist a menţionat că nu noul antrenor Cosmin Olăroiu ar câştiga Cupa României, ci echipa Steaua. "Nu ştiu dacă Olăroiu poate câştiga Cupa, Steaua o poate câştiga. Şansa Stelei este de a câştiga Cupa pentru a salva acest sezon", a explicat el.