Antrenorul Gică Butoiu a pus punctul pe "i": la ipostaza de neinvidiat în care a ajuns formaţia au contribuit valoarea extrem de scăzută a lotului şi situaţia "dezastruoasă" de la club.
A patra înfrângere consecutivă a Farului în campionat, 0-2 (N. Creţu 15, Postelnicu 81), sâmbătă, la Constanţa, cu Delta Tulcea, l-a făcut să răbufnească, după meci, pe antrenorul principal al "marinarilor", Gică Butoiu.
"Nu vreau să le mai iau apărarea jucătorilor, să-i cocoloşesc. Avem una dintre cele mai slabe echipe din serie, iar eu am avut „norocul” s-o antrenez. Cred că am prins cea mai slabă formaţie a Farului din istorie. Însă ăştia sunt, alţii mai buni nu avem. Din lotul actual, nu ştiu dacă ar face faţă doi - trei la Liga a II-a. În plus, situaţia de la club e dezastruoasă şi se răsfrânge poate şi asupra lor, aşa cum sunt, jucători modeşti. Până la urmă, au şi ei dreptate, nu au mai primit bani de nu ştiu cât timp. Dacă era altă situaţie la club, una bună, nu eram eu antrenor. Mă consum degeaba. Nu cred că mai batem pe cineva. Abia aştept să se termine campionatul, pentru că mi-e şi ruşine să ies prin oraş", a declarat Butoiu.
Dacă Farul este la pământ, Delta stă pe cai mari, ajungând la a 11-a victorie la rând. Ironia sorţii, golurile de la Constanţa i-au avut pasatori decisivi pe doi foşti farişti, D. Florea ("Gică Fentă") şi nigerianul Henry.
Scorul de 2-0 a fost mic, portarul Farului, Zdrâncă, intervenind decisiv în trei rânduri (R. Radu 40, E. Câju 77, Peteleu 87), acelaşi Câju trimiţând în bară în minutul 73, R. Radu nedescurcându-se singur în careu (34), iar Vajou fiind aproape de autogol în minutul 12. De cealaltă parte, ocaziile importante ale lui Husein (30) şi Şt. Ciobanu (75) şi situaţiile lui L. Ştefan (35), I. Lupu (44) şi Stăncioiu (54), toate la 0-1, n-au reuşit să salveze nimic pe tabelă ori să mai atenueze din impresia nefavorabilă lăsată de jocul slab al Farului.
Şi aşa cu lotul în piuneze, Butoiu l-a pierdut pe Barbu încă din minutul 27 (întindere musculară), însă surprinzător, stoper în locul lui Nelu nu a fost coborât Vajou (de la închidere), ci tocmai vârful Ştefan Ciobanu, golgeterul Farului! De la pauză însă, fundaşi centrali au jucat Vajou şi Liviu Ştefan, Ciobanu revenind în atac.
FC Farul (antrenor, Gică Butoiu): Zdrâncă - Niţescu, I. Barbu (27 Dutciuc), L. Ştefan (cpt.), Sascău - Vajou (69 Ad. Barbu) - Husein (68 Abuză-toaie), Păduraru, Stăncioiu, I. Lupu - Şt. Ciobanu.
Delta (antrenor, Cristi Dulca): I. Olteanu - Peteleu, Grigorov, Soporan, Cucu - M. Oae, Ad. Ionescu (cpt.), Coconaşu, N. Creţu (72 E. Câju) - R. Radu (65 Henry), D. Florea (79 Postelnicu).
Suporterii, în continuare alături de Farul
Galeria Farului a fost şi sâmbătă alături de echipă pe tot parcursul meciului, indiferent de scor. Fanii şi-au exprimat sprijinul şi prin intermediul unui banner, "Indiferent de poziţia din clasament / Întotdeauna dovedim ataşament".
Galeria Deltei Tulcea a ajuns la stadionul "Farul" în minutul 30, venirea ei producând unele tulburări în sectorul de tribună în care a fost amplasată. În timpul partidei, tulcenii au afişat două mesaje, "Lăsaţi Farul fără glorie / Ne dorim a 11-a victorie" şi "Felicitări nord-dobrogene / Întregii suflări gălăţene", banner adresat proaspetei campioane a României, Oţelul Galaţi, care a atras însă dezaprobarea fanilor Farului.
Altfel, Federaţia Română de Fotbal a modificat din nou data de disputarea a restanţei din etapa a 22-a a Ligii a II-a la fotbal, seria întâi, FC Farul - CF Brăila, din 25 mai în 1 iunie. Ora a rămas aceeaşi, 18. Până acum, meciul mai fusese programat pe 16 aprilie şi 18 mai.