Arsenal Londra va efectua un turneu în această vară în Malayezia şi în China, a anunţat marţi clubul englez de fotbal.
"Tunarii", care sunt aşteptaţi pe 11 iulie în Malayezia, vor disputa două meciuri amicale, pe 13 iulie la Kuala Lumpur, cu o selecţionată malayeziană, şi pe 16 iulie la Centrul de Sport Meihu din oraşul Yiwu (China), cu echipa chineză Hangzhou Greentown.
"Toată lumea la Arsenal este încântată să viziteze Malayezia şi China. Clubul are o tradiţie să joace în Malayezia, care datează din anii 1960. Aceasta va fi a patra noastră vizită în Malayezia. Suntem de asemenea nerăbdători să ne întoarcem în China, unde am jucat un ultim meci amical la Beijing în 1995", a declarat Ivan Gazidis, directorul clubului englez.
La revenirea din acest turneu, Arsenal va găzdui Emirates Cup 2011, pe arena sa Emirates Stadium, pe 30 şi 31 iulie.
Arsenal a terminat sezonul pe locul 4 în Premier League.