Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, col. George Boroi, susţine că instituţia pe care o conduce nu respinge colaborarea cu SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiţii de legalitate.
"În condiţiile în care Societatea Comercială îşi va achita datoriile către stat, conform obligaţiilor contractuale, colaborarea ar putea fi reluată, prin încheierea, în condiţiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea. Echipa de fotbal Steaua este un simbol al Armatei şi al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul, iar MApN doreşte ca, în spiritul tradiţiei de 64 de ani a CSA Steaua, singura echipă care să joace meciurile de fotbal pe acest stadion să fie Steaua Bucureşti", subliniază comandantul Boroi în declaraţia transmisă.
Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin Clubul Sportiv al Armatei "Steaua", a fost, încă de la darea sa în folosinţă, în anul 1974, gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal.
Boroi precizează că în MApN, închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează.
"În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei "Steaua". Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului şi administrarea MApN, prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 Euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de 4 ani", menţionează şeful clubului Sportiv al Armatei.
Potrivit declaraţiei col. Boroi la 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei o datorie de 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011 şi 258.148 lei penalităţi de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010.
"CSA Steaua a manifestat bună credinţă în derularea acestui contract, notificând SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, prin cinci adrese, în perioada 26 aprilie-17 mai 2010, cu privire la sumele datorate reprezentând chiria, utilităţile şi penalităţile de întârziere, precum şi la iminenţa rezilierii contractului, în cazul neonorării obligaţiilor de plată a chiriei pe timp de două luni consecutiv, aşa cum părţile au convenit prin semnarea contractului. În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a răspuns acestor notificări succesive, printr-o adresă, în care specifică, printre altele, că denunţă unilateral contractul nr. A-7220/23.12.2009, începând cu data de 01.03.2010", adaugă sursa citată.