Fostul căpitan al reprezentativei Franţei, Patrick Vieira, se numără printre jucătorii care au rămas fără angajament la finalul recent încheiatei ediţii a campionatului de fotbal al Angliei, alături de foştii internaţionali englezi Jonathan Woodgate şi Owen Hargreaves, conform listei date publicităţii joi.
Plecarea lui Hargreaves de la Manchester United şi a lui Woodgate de la Tottenham Hotspur erau oarecum aşteptate, după accidentările care au afectat prestaţiile celor doi fotbalişti la cluburile lor.
Sosit pe Old Trafford de la Bayern Munchen în 2007, pentru 17 milioane lire sterline, Hargreaves a disputat doar 39 de meciuri în tricoul "diavolilor roşii", confruntându-se mai tot timpul cu probleme de sănătate.
Situaţia lui Woodgate a fost asemănătoare cu cea a lui Hargreaves, fostul fundaş al lui Real Madrid petrecând cei trei ani şi jumătate de la Tottenham mai mult în tratamente de recuperare. În ultimele sale două sezoane pe White Hart Lane, Woodgate a disputat doar patru meciuri pentru Spurs.
Campion mondial cu naţionala Franţei, Patrick Vieira, care va împlini 35 de ani săptămâna viitoare, a fost lăsat liber de Manchester City, echipă la care nu a reuşit să se impună, după sosirea sa de la Inter Milano, în ianuarie 2010.
Internaţionalul englez Mattheu Upson este, la rândul său, unul dintre cei opt jucători la care clubul West Ham United a fost nevoit să renunţe, din raţiuni financiare, după retrogradarea în liga secundă.
De asemenea, echipa Blackpool a pus pe liber 11 dintre jucătorii săi, pregătindu-se pentru întoarcerea în cel de-al doilea eşalon al fotbalului englez, în timp ce Birmingham City a renunţat, la rândul său, la 12 fotbalişti, printre care se numără şi fostul atacant al naţionalei Angliei, Kevin Philips.
Un alt campion mondial francez, Robert Pires, se desparte de Aston Villa, formaţie la care a jucat din noiembrie 2010, în timp ce olandezul Boudewijn Zenden, fostul mijlocaş al lui FC Liverpool şi Chelsea, a fost lăsat să plece de clubul Sunderland.