Fundaşul polonez Pawel Golanski a declarat că doreşte să se califice cu Steaua Bucureşti în grupele Ligii Campionilor la fotbal şi să câştige titlul în Liga I.
"Primul nostru obiectiv este acela de a ne califica în Champions League, fiindcă avem o şansă mare. De asemenea, vrem titlul de campioni ai României. Avem două cantonamente, în care trebuie să ne pregătim bine şi să muncim mult", a spus Golanski, citat de site-ul oficial al grupării din Ghencea.
Legat de noii colegi, Tiago Gomes, Bogdan Stancu sau Janos Szekely, polonezul a afirmat: "Sper să joace bine, deoarece par fotbalişti buni".
Golanski e de părere că "e bine pentru Dică faptul că a plecat în Italia. A stat mulţi ani la Steaua şi merita să joace într-un campionat precum cel italian. Nu trebuie să ne mai gândim la faptul că a plecat. Acum a venit şansa lui Dayro Moreno, odată cu plecarea lui Dică. Moreno este un jucător foarte bun şi vom vedea cum se va descurca".
Internaţionalul polonez a caracterizat perioada petrecută la Steaua: "Primele şase luni au fost groaznice pentru mine, deoarece nu am jucat, fiind accidentat. A doua parte a fost extraordinară, deoarece am jucat în toate meciurile şi sper s-o ţin tot aşa în următorul sezon".