Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă după Adunarea Generală a LPF, că se va redeschide cazul "Valiza", dosar în care clubul Steaua este acuzat că a încercat să premieze jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj.
"În cadrul Adunării Generale s-a hotărât ca anumite cazuri să fie înaintate comisiilor. Cazul clubului Steaua, care nu a plătit unele penalităţi restante, şi în plus s-a redeschis procesul pe linie sportivă al cazului "Valiza", pentru că nici FRF şi nici LPF nu a judecat acest caz până la capăt, aşteptând o hotărâre a instanţelor. Dar în ultimul timp, un membru al clubului Steaua a făcut o declaraţei în care a spus că a trimis "valiza" la Cluj pentru premiere. Iar premierea a fost, este şi va fi mereu interzisă. Declaraţia acelui membru a fost de curând. Se redeschide cazul pentru că s-a încălcat regulamentul pe linie sportivă. Nu ştiu ce riscă Steaua, comisiile sunt cele care stabilesc, eu habar n-am", a spus Dragomir.
Dumitru Dragomir, care a evitat să-i pronunţe numele finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, cu care se află în conflict din cauza comisionului plătit de LPF din drepturilor de televizare a partidelor din Liga I, a menţionat că nu se va împăca niciodată cu patronul stelist după ce a primit ameninţări cu moartea din partea acestuia. "Nu mă voi împăca cât trăiesc cu acest om. Când cineva vrea să-ţi ia viaţa şi te ameninţă în toate felurile nu mai există cale de împăcare. N-am să mă răzbun niciodată pe el. Niciodată în viaţă nu m-am răzbunat pe nimeni. Iar faptul că se vor deschide aceste cazuri la comisii nu le consider o răzbunare. Eu nu mă pot opune comisiilor juridice care vin cu propunerile. Aceste comisii sunt aprobate atât de FRF, cât şi de LPF", a precizat şeful LPF.
Dragomir a avertizat oamenii de fotbal că noile sancţiuni privind declaraţiile jignitoare presupun şi depunctarea cluburilor. "Penalităţile au rămas aceleaşi, conform statutelor şi regulamentelor. Nimeni n-a dorit reducerea penalităţilor, dar acum vin depunctările. Cum zice cineva ceva aplicăm regulamentul. Eu nu o să mai zic nimic, nu mai scot un diftong, nici chiar dacă mă va jigni", a explicat Dragomir.