Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că va acţiona în instanţă Ministerul Transporturilor, proprietarul stadionului Giuleşti, pentru rezilierea abuzivă a contractului de închiriere, precizând că datoria reală a grupării sale este de 120.000 de lei.
"Noi săptămâna viitoare o să mergem să înaintăm o acţiune în instanţă împotriva ministerului dacă nu recunosc actele pe care le-au semnat. Vorbesc de o datorie de 150.000 de euro, însă datoria reală a clubului de fotbal Rapid este de doar 120.000 de lei. Iar pe asta o să o plătim în 48 de ore. Sunt convins că vom câştiga în instanţă, pentru că actele sunt cât se poate de clare, sunt semnate de domnul Zaharia şi domnul Taban. Instanţa va decide că rezilierea contractului de închiriere a stadionului a fost o măsură abuzivă", a spus oficialul rapidist.
George Copos a vizitat, vineri, noul stadion care va purta denumirea de Arena Naţională, la invitaţia Primăriei Municipiului Bucureşti. Întrebat dacă Rapid va evolua în partidele de pe teren propriu din Liga I pe Arena Naţională, el nu a oferit un răspuns concret. "Nu ştiu dacă o să jucăm şi în Liga 1 pe Naţional Arena. Acum nu pot să spun, vom vedea. Cert este că Primăria m-a invitat să văd noul stadion. Cei de la minister nu m-au invitat la discuţii pentru Stadionul Giuleşti. Naţional Arena este fantastic, condiţiile pe care le oferă sunt la cele mai înalte standarde. Este un stadion fabulos, sunt încântat de ce am văzut. Cei de la Ministerul Transporturilor nu m-au invitat la discuţii, nu am primit niciun telefon, nici eu şi nici alt oficial din club", a menţionat Copos.
El a rămas impresionat de faptul că pereţii noii arene sunt vopsiţi în culorile echipei Rapid, alb şi vişiniu, şi a precizat că primarul Sorin Oprescu s-a inspirat probabil din farmecul grupării giuleştene. "Domnul Oprescu a făcut un lucru extraordinar aprobând acest proiect. Pentru Bucureşti şi pentru fotbalul românesc era esenţial să avem un astfel de stadion. Iar eu ţin să îi mulţumesc în mod special pentru că toţi pereţii la acest stadion sunt vopsiţi în alb şi vişiniu. Am avut un sentiment plăcut când am ajuns acolo. Probabil domnul Oprescu, lucrând foarte mulţi ani aproape de Giuleşti, la Spitalul Municipal, a împrumutat din farmecul Rapidului pentru acest proiect", a adăugat George Copos.
Clubul Sportiv Rapid a reziliat, la 14 iulie, contractul cu FC Rapid privind folosirea arenei din Giuleşti din cauza datoriilor pe care clubul de fotbal le are către proprietarul bazei, iar conducerea grupării din Liga I a decis să dispute primul meci din noul sezon pe stadionul formaţiei Sportul Studenţesc. Preşedintele CS Rapid, Vali Ionescu Caciureac, a anunţat că nu se pune problema să se negocieze alt contract cu FC Rapid până când clubul de fotbal nu achită datoria de aproximativ 150.000 de euro.