Meciul amical de fotbal Anglia - Olanda, programat miercuri, 10 august (ora 22, ora României) la Londra, a fost anulat din cauza violenţelor care afectează capitala Marii Britanii, a anunţat marţi într-un scurt comunicat Federaţia Engleză (FA).
"Cu regret meciul internaţional prevăzut cu Olanda pe Wembley, miercuri 10 august, a fost anulat", a anunţat comunicatul, precizând că amănunte vor fi divulgate în cursul zilei.
Poliţia Metropolitană nu este în măsură să asigure securitatea a 70.000 de spectatori prezenţi pe stadion, deoarece efectivele sale sunt dispersate în Londra, unde violenţele s-au extins în noaptea de luni spre marţi.
Fundaşul naţionalei Angliei şi al lui Manchester United, Rio Ferdinand, a primit cu uşurare această veste fără precedent. "Este decizia cea bună", a scris jucătorul pe contul său de Twitter. Puţin mai devreme, coechipierul său Wayne Rooney a lansat un apel la calm, tot pe Twitter.
Decizia FA vine la o oră după amânarea a patru meciuri din Cupa Ligii care urmau să aibă loc marţi seară la Londra şi Bristol, unde au loc de asemenea violenţe.
În schimb, meciul amical de fotbal Ghana - Nigeria, prevăzut marţi seară la Watford (nordul Londrei), este deocamdată menţinut. Al treilea meci test de crichet între Anglia şi India, care începe miercuri la Birmingham, urmează să se desfăşoare, în ciuda violenţelor care au loc în oraş.
Revoltele, izbucnite în weekend la Tottenham, cartier multietnic din nordul Londrei, au continuat şi s-au extins în noaptea de luni spre marţi, obligându-l pe premierul britanic David Cameron să-şi întrerupă vacanţa pentru a se întoarce de urgenţă în capitală.
334 de persoane - printre care un băiat de 11 ani - au fost arestate de la începutul violenţelor, iar 69 dintre ele au fost puse sub acuzare.