La finalul partidei Petrolul Ploieşti - Rapid Bucureşti (
0-1) de pe stadionul "Gloria" din Buzău, finanţatorul George Copos s-a arătat nemulţumit de condiţiile impuse pentru preluarea stadionului din Giuleşti, avertizând că "funcţionarii iresponsabili o să aibă parte de mânia sutelor de mii, milioanelor de suporteri rapidişti".
"Important este acum să ajungem la o înţelegere cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, dar din păcate am pregătit un act adiţional la contract vineri. Cei de la clubul Rapid, unii funcţionari din ministerul Transporturilor vor ca noi să le plătim şi cheltuielile cu celelalte secţii. Nu putem face acest lucru pentru că şi noi avem o situaţie foarte, foarte grea", a declarat patronul rapidiştilor, George Copos.
"Va fi foarte greu să luăm o decizie ce facem. Toţi vrem să jucăm pe Giuleşti şi cred că unii funcţionari de acolo sunt iresponsabili şi o să aibă mânia sutelor de mii, milioanelor de suporteri rapidişti", a adăugat finanţatorul.
George Copos s-a arătat mulţumit de rezultatul de la Buzău, dar a precizat că
"important este că am luat trei puncte chiar dacă nu a fost un meci extraordinar, dar bravo ploieştenilor pentru spiritul pe care îl au, s-au agăţat de fiecare minge, de fiecare fază. Jucătorii noştri, la valoarea pe care o au şi la salariile pe care le au, poate că ar fi trebuit să dea mai mult".
FC Rapid a învins Petrolul Ploieşti cu
1-0 într-un meci disputat sâmbătă, la Buzău, în etapa a 3-a a Ligii 1 de fotbal.