Demersul Stelei nu a avut succes la UEFA. În ciuda asigurărilor date de Gigi Becali joi, că rămâne o formalitate ca forul european să amâne pentru 21 septembrie meciul cu Schalke din Europa League, astăzi, la Nyon, s-a decis ca partida să se dispute aşa cum era programat, pe 15 septembrie, dar să fie schimbat locul de desfăşurare. Meciul se va disputa la Cluj, pe terenul CFR-ului.
Steaua a ales firma care să se ocupe de schimbarea gazonului de pe National Arena, FRF şi Primăria Capitalei au acceptat-o. Firma olandeză nu a garantat că suprafaţa de joc poate fi în condiţii excelente până la meciul Stelei cu Schalke, programat iniţial pe 15 septembrie.
"Roş-albaştrii" au solicitat la UEFA amânarea partidei pentru data de 21 septembrie, între timp noul gazon montat pe National Arena va deveni suficent de rezistent pentru ca primul meci al Stelei din grupele Europa League să nu aibă soarta celui dintre România şi Franţa. UEFA a decis să nu schimbe data disputării partidei, iar Steaua nu va debuta în faza grupelor pe "National Arena".
"Roş-albaştrii" vot întîlni echipa lui Ciprian Marica pe stadionul CFR-ului, pe care au învins ŢSKA Sofia cu 2-0, în play-off-ul Europa League.