Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat că adversara de duminică, din cadrul etapei a 6-a a Ligii 1, Voinţa Sibiu, este la un nivel apropiat de cel al echipei sale, fiind una dintre contracandidatele la evitarea retrogradării.
"Voinţa Sibiu e una dintre echipele cam de nivelul nostru, din zona noastră, şi trebuie să câştigăm pentru că e un meci de şase puncte cum s-ar spune, chiar dacă e la începutul campionatului. E unul dintre adversarii noştri direcţi în lupta pentru evitarea retrogradării. E un adversar foarte incomod, foarte harnic, agresiv, cu o apărare foarte aglomerată şi destul de mobilă. În jocurile din deplasare cam pe asta se bazează, pe apărare solidă şi contraatac. Avem ceva probleme de lot, cu Bălan care e în tratative şi discuţii, Lung are o fractură de metatarsian destul de păcătoasă, Lazăr sperăm să intre azi la antrenament, plus Târnăcop, care e suspendat două etape. Cu subţirimea lotului nostru sperăm să aliniem un 11 şi câteva rezerve", a declarat Mulţescu.
Tehnicianul speră ca patronul Vasile Şiman să rezolve problemele financiare cu care se confruntă echipa: "Ne e frică că nu îl pierdem pe Curelea, noi vrem să-l pierdem. Toţi am concurat la ideea asta, la plecarea lui Curelea. Păcat pentru că el a avut evoluţii foarte bune, doar meciul cu San Marino l-a tras un pic în jos, dar câteva sezoane pline a demonstrat că e golgheter. În momentul ăsta nu ne permitem să ne schimbăm obiectivul pentru că sunt frământări, plecări, veniri, memorii. Eu însă am încercat să păstrez un echilibru şi să ţinem steagul sus cât putem. Deocamdată nu ştiu ce a finalizat domnul Şiman cu jucătorii. Eu le-am spus că trebuie să joace indiferent de ceea ce se întâmplă. Le-am spus că se degradează dacă nu se pregătesc şi nu joacă. La un moment dat vor fi şi plătiţi. Avem promisiuni din partea patronului că se vor rezolva problemele financiare, că altfel nu rămâneam nici eu. Să vedem dacă se trasnformă în realitate".
Mulţescu consideră că gazonul stadionului din Regie va rezista chiar dacă şi partida Rapid-FC Braşov se va disputa pe aceeaşi arenă. "Dacă nu plouă nu vor fi probleme cu gazonul, pentru că e rezistent, are câţiva ani buni, nu e pus de câteva săptămâni ca pe Arena Naţională. Acum s-a anunţat ploaie în această seară, să vedem cât va ploua. Dacă va ploua, vor fi ceva probleme", a spus el.
Tehnicianul nu doreşte să comenteze situaţia gazonului de pe Arena Naţională pentru că nu vrea să-şi "prindă urechile". "E păcat că ne-am făcut de râs la un asemenea eveniment, să sacrifici imaginea unei asemenea realizări cu lejeritate. Da nu are rost să mai comentăm pentru că sunt multe implicaţii, şi politice poate. Nu vreau să mă bag pentru că îmi prind urechile", a mai spus Mulţescu.
Partida Sportul Studenţesc - Voinţa Sibiu, din cadrul etapei a 6-a a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 17:00.
Mulţescu: Suntem favoriţi cu Dunărea Galaţi, aş vrea să atacăm Cupa României
Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc a declarat că echipa sa este favorită în meciul cu Dunărea Galaţi, din 16-imile Cupei României, competiţie pe care se gândeşte că ar putea să o câştige. "Eu în toată cariera de jucător şi antrenor m-am gândit că traseul din Cupă e cel mai uşor. Cupa este un obiectiv măreţ şi realizabil, cu un culoar bun, cu o concentrare mai mare, se poate. Noi suntem favoriţi cu Dunărea Galaţi. Am văzut de curând un meci de-al lor şi e o echipă arţăgoasă, periculoasă, cu câţiva jucători buni. Ţinând cont însă că sunt din Divizia B avem prima şansă, dar e un adversar greu. Eu aş vrea să atacăm Cupa, pentru o echipă mică, fără trofee, e o ocazie bună", a afirmat Mulţescu. Conform tragerii la sorţi a 16-imilor Cupei României, Sportul Studenţesc va întâlni în deplasare formaţia Dunărea Galaţi, din eşalonul secund. Meciul va avea loc în perioada 20-22 septembrie.