Atacantul formaţiei VfL Wolfsburg, Sergiu Radu, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Wolfsburger Allgemeine Zeitung, că în iarnă a făcut o greşeală când a acceptat să plece, sub formă de împrumut, la VfB Stuttgart, unde a fost doar a patra variantă, după Gomez, Cacau şi Ciprian Marica.
"
Se poate spune că a fost o greşeală. Antrenorul şi managerul de acolo ne-au spus că Mario Gomez şi Cacau erau accidentaţi. Am crezut că voi juca măcar în primele meciuri. Dar până la reluarea campionatului Cacau şi-a revenit iar eu eram a patra variantă de atacant. Nu am avut nicio şansă să joc", a spus Radu.
După împrumutul la VfB Stuttgart, Sergiu Radu a revenit la VfL Wolfsburg, împreună cu Vlad Munteanu, care a fost şi el împrumutat la AJ Auxerre, în Franţa. Potrivit WAZ, de serviciile lui Munteanu ar fi interesate Steaua şi Arminia Bielefeld.
Deşi au înscris în meciurile amicale pentru VfL Wolfsburg, Sergiu Radu şi Vlad Munteanu nu intră în vederile antrenorului Felix Magath pentru sezonul 2008/2009. Sergiu Radu nu ştie încă unde va evolua în campionatul următor. "
Trebuie să înscriu în fiecare meci, iar până acum mi-am făcut treaba. Dacă va trebui să merg la amatori, asta este. Până acum nu am discutat cu niciun alt club. Când va veni o ofertă bună, iar antrenorul îmi va spune că nu are niciun plan cu mine, o voi accepta. Eu muncesc în continuare, când te pregăteşti sub comanda lui Magaht nu poate decât să te ajute pentru următorul sezon", a punctat Sergiu Radu.
Mediafax