Doi jucători ai formaţiei portugheze Benfica Lisabona, Luisão şi Saviola, vor realiza în această seară, dacă vor juca pe Naţional Arena cu Oţelul Galaţi, două recorduri personale. Căpitanul lusitanilor, brazilianul Luisao, va bifa jocul cu numărul 78 în tricoul Benficăi, în competiţiile europene. După cum scrie site-ul abola.pt, el îl va depăşi astfel pe legendarul Antonio Veloso. Pe următoarele locuri în această ierarhie se poziţionează Eusebio şi Nene, cu câte 75 de jocuri, iar al cincilea este Humberto Coelho.
Totodată, cu 78 de meciuri în competiţiile continentale, Luisão îi va egala pe fotbalistul João Pinto (FC Porto) şi pe Nuno Gomes (12 jocuri pentru Boavista, şi 66 pentru Benfica) într-un top al fotbaliştilor care au evoluat cel mai mult în cupele europene pentru formaţii portugheze.
În schimb, atacantul argentinian Saviola va disputa meciul cu numărul 100 în tricoul formaţiei Benfica Lisabona. Sud-americanul a jucat până acum 99 de partide pentru lusitani în campionat şi în Cupa Portugaliei, marcând 34 de goluri. El va intra astfel în Top 10 al jucătorilor străini care au evoluat de-a lungul timpurilor la Benfica.
RomanianSoccer