Drepturile de televizare vor fi afectate radical de decizia Curţii de justiţie a Uniunii Europene, care a decis că "exclusivitatea teritorială de transmitere a meciurilor de fotbal este contrară liberei circulaţii a serviciilor".
Karen Murphy, patroana unui local din oraşul englez Portsmouth, a câştigat marţi la Curtea de justiţie a UE dreptul de a folosi un decodor străin pentru a proiecta în localul său transmisiunile în direct ale meciurilor din campionatul Angliei.
Exclusivitatea teritorială de transmitere a meciurilor de fotbal este contrară liberei circulaţii a serviciilor, a decis Curtea de justiţie a UE. Conform unei hotărâri a acesteia, o "legislaţie naţională care interzice să se importe, să se vândă sau să se utilizeze cartele de decodor străine este contrară liberei circulaţii a serviciilor şi nu poate fi justificată nici prin prisma obiectivului de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală, nici prin obiectivul de a încuraja prezenţa publicului pe stadioanele de fotbal".
În 2004, Karen Murphy a renunţat la contractul cu operatorul britanic BSkyB, căruia English Premier League (EPL) îi vinde drepturile de transmitere a meciurilor în Regatul Unit. Doamna Murphy s-a abonat atunci la operatorul grec Nova, plătind astfel o sumă mult mai mică.
Considerându-se lezată, EPL, care deţine monopolul drepturilor asupra meciurilor din ţara sa şi decide cine, în ce condiţii şi la ce preţ le poate difuza, a obţinut condamnarea doamnei Murphy de către un tribunal britanic. Afacerea a ajuns în faţa justiţiei europene, care a respins argumentele EPL, considerând că "acordurile de exclusivitate teritorială" pentru drepturile de transmitere sunt contrare legislaţiei din UE.
Dosarul se va întoarce la Înalta Curte britanică, cea care a cerut avizul justiţiei europene. Dacă, aşa cum este probabil, Înalta Curte va ratifica decizia justiţiei europene, monopolul BSkyB va primi o lovitură puternică.
Într-o primă reacţie, EPL a părut să relativizeze importanţa unei decizii "complexe". Ea a asigurat că va continua să-şi vândă drepturile audiovizuale astfel încât să-i satisfacă "pe fanii din întreaga Europă şi pe difuzori, în conformitate cu legislaţia europeană".
EPL, care vinde drepturile de transmitere separat pentru fiecare ţară, sporindu-şi astfel câştigurile, este cel mai bogat campionat din lume. Ultimul său contract pe trei ani cu televiziunile i-a adus 3,5 miliarde de lire sterline, dintre care 1,4 miliarde din străinătate.
Dincolo de cazul englez, această afacere ar putea pune sub semnul întrebării regulile de vânzare a drepturilor de transmitere în lume şi ar putea reîmpărţi cărţile pentru alte campionate de fotbal şi alţi difuzori.
În ceea ce o priveşte, UEFA a estimat că decizia Curţii de justiţie a UE nu ar trebui "să schimbe radical" modalitatea sa de distribuirea drepturilor de difuzare, "în măsura în care contractele legate de aceste drepturi nu se bazează strict pe o exclusivitate teritorială, ci prevăd deja posibilitatea unei extinderi limitate la alte teritorii".
"UEFA face tot ce-i stă în putere pentru a asigura cel mai bun acces public la meciurile jucate în cadrul competiţiilor sale", a adăugat forul fotbalistic european, care conchide că va continua "să opereze în cadrul legislaţiei naţionale şi a UE".