Antrenorul echipei Legia Varşovia, Maciej Skorza, a declarat că, deşi nu are mari nume în echipă, FC Rapid este un adversar puternic, iar în urma meciurilor directe se va şti cine va ocupa locul 2 în grupă, informează publicaţia poloneză Sport.
"Cunosc bine Rapidul, am suficiente informaţii pentru ca echipa română să ne mai surprindă cu ceva. Este un adversar puternic, e posibil ca numai cunoaşterea tuturor datelor despre Rapid să nu fie suficientă pentru a câştiga la Bucureşti. Rapid este o formaţie echilibrată, cu jucători buni. Le lipsesc marile nume, poate cu excepţia lui Daniel Pancu, care are deja o vârstă, dar este totuşi cel mai bun atacant al lor. Rapid este foarte bine organizată, dispune de fotbalişti cu calităţi tehnice înalte. Cred că vor juca împotriva noastră ca şi cu Slask Wroclaw. Chiar şi cu PSV Eindhoven au început agresiv, cu presing, numai după ce au înscris au făcut puţin pasul înapoi. Mijlocaşii lor centrali manevrează bine balonul, iar defensiva este eficientă. Cred că după dubla manşă cu Rapid se va alege echipa care va ocupa locul 2 în grupă", a spus Maciej Skorza.
Portarul Dusan Kuciak, care a evoluat în trecut la FC Vaslui, a afirmat că este un avantaj pentru echipa sa faptul că partida se va diputa pe Arena Naţională şi nu pe stadionul Giuleşti. "Rapid este greu de bătut în Giuleşti, puţine echipe au reuşit asta, tribunele erau aproape de teren, iar presiunea publicului imensă. E bine că vom juca pe Arena Naţională", a spus Kuciak.
Rapid Bucureşti şi Legia Varşovia se vor întâlni în etapele a 3-a şi a 4-a din grupa C a Europa League. Primul meci va avea loc joi, de la ora 22:05, pe Arena Naţională, returul urmând să se desfăşoare în Polonia, la 3 noiembrie.