Antrenorul echipei Legia Varşovia, Maciej Skorza, a declarat că este interesat ca după dubla manşă cu Rapid Bucureşti, din grupa C a Europa League, formaţia sa să stea mai bine în meciurile directe.
"Privind rezultatele din primele două etape această dublă întâlnire cu Rapid poate fi decisivă pentru desemnarea echipei care merge mai departe alături de PSV. Dar nu aş exclude nici echipa din Israel, care a pierdut primele două meciuri, cu Rapid şi cu noi, la limită. Respectăm întreaga formaţie a Rapidului, pentru că joacă în colectiv şi au jucători cu individualităţi dar care se sacrifică pentru echipă. Rapidul este foarte bine organizată, iar dacă vrem să ne gândim la o victorie în meciul de joi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor. Dusan Kuciak a jucat aici şi ne-a povestit despre Rapid, dar asistenţii mei au fost de mai multe ori în România pentru a-i observa. Mă interesează foarte mult ca după aceste două întâlniri să stăm mai bine decât Rapidul în meciurile directe", a spus Skorza.
Mijlocaşul Ariel Borysiuk a afirmat că echipa sa este îndreptăţită să creadă în victorie, deoarece evoluează foarte bine în deplasare. "Ne dorim trei puncte. Ştim că am venit să jucăm împotriva unei echipe bune, iar dacă vom evolua ca în ultimele partide pe care le-am disputat în deplasare, atunci e posibil să obţinem victoria. Ţinând cont de forma pe care o arătăm la meciurile din deplasare privim pozitiv acest meci", a precizat Borysiuk.
FC Rapid va întâlni, joi, de la ora 22:05, formaţia Legia Varşovia, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a grupei C a Europa League şi care va fi transmis în direct de Pro TV.