Căpitanul FC Steaua, Mirel Rădoi, a participat, luni dimineaţă, la primul antrenament alături de coechipierii săi după accidentarea gravă suferită al Euro în partida România - Italia, purtând o mască de protecţie specială.
Jucătorul stelist a folosit, în premieră, noua mască de protecţie, pe care va fi obligat să o poarte în următoarea perioadă, pentru a evita o lovitură în zona afectată a feţei, informează site-ul grupării "roş-albastre". Căpitanul stelist va pleca miercuri, împreuna cu echipa, în al doilea stagiu de pregătire al acestei veri, care va avea loc la Flachau, în Austria. Rădoi nu a participat la primul stagiu de pregătire din Austria, efectuat la Velden am Worther See.
Mirel Rădoi s-a accidentat grav la 13 iunie, în minutul 20 al meciului României cu Italia, disputat pe stadionul Letzigrund din Zurich, în grupa B la Campionatul European. Rădoi s-a accidentat după ce s-a lovit cap în cap cu Răzvan Raţ. Mirel Rădoi a fost scos de pe teren pe targă, fiind bandajat pe faţă şi a fost transportat la spital. El a fost operat la Spitalul Universitar din Zurich, după ce a suferit o fractură a peretului ocular stâng şi o deviaţie de sept.
Jucătorii Stelei s-au reunit luni la stadion, după două zile libere, pentru a efectua primele antrenamente de după revenirea din Austria. Şedinţa de pregătire de dimineaţă a durat aproximativ o oră şi jumătate. În cadrul acesteia, elevii lui Marius Lăcătuş au efectuat în special alergări şi sprinturi, care au fost întrerupte de 20 de minute de jocuri 5 contra 2. Mijlocaşul Ovidiu Petre a fost singurul jucător care s-a pregătit separat, alături de preparatorul fizic Horea Codorean, el fiind în recuperare după operaţia de menisc.
În rest, antrenorul Stelei a avut efectiv complet, la antrenament participând şi fostul jucător al "roş-albaştrilor", Nicolae Dică, transferat la Catania. Acesta se afla încă în vacanţă, pentru că reunirea la Catania este prevăzută pentru 11 iulie, şi i-a cerut permisiunea lui Marius Lăcătuş de a se pregăti împreună cu foştii săi colegi. Al doilea antrenament al acestei zile este programat la ora 17.30.
Mediafax